Îmi pare rău că nu am ştiut asta. Am avut cărţi călătoare în Muzeul Labirint. Mulţumesc.
Mulţumesc celor care m-au îmbrăţişat zilele trecute mulţumindu-mi pentru că nu făcusem decît să le mulţumesc - ici, dincolo, cum m-am priceput - scriind despre o carte de-a lor, despre un film de-al lor. Cît de mari trebuie să fi făcut eu ochii şi urechile, la acele "cît te-am căutat ca să-ţi spun..." De-aş fi ştiut că am adus o infimă bucurie unor oameni de departe pe care îi preţuiesc atît de mult! De-aş fi ştiut că undeva, cineva mă caută.
Ştiţi cum îşi dau Like cinci oameni fără cont de Facebook?
Se strîng în braţe.
Şi tot aici să adaug Frumuseţea personajelor lui Beckett, de Dana Pîrvan-Jenaru, în Observator cultural.
E plăcut să scrii cuvîntul frumuseţe.
Şi frumuseţea lui A. şi M.
E plăcut să ţi se mulţumească pentru ceva, orice, oricât, oricând, cu atît mai mult cu cît te simţi mizerabil, şi nu simţi, ci ştii că greşeşti totul. Trecuseră douăzeci şi una de zile de cînd nu mai discutasem cu vreun om faţă în faţă. Din ultima zi de TIFF. Cam după a zecea zi, la orice apropiere reală rişti să te topeşti pe trotuar şi să rămînă din tine doar o pată de unsoare diformă. Cleiul oaselor tale sub tălpile altora. Dar asta e altă poveste. Şi se poate ascunde atît de uşor.
O să lipsesc un pic.
Foto - VDN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu