Incet-incet

Soseşte în casă, intră pe uşă adusă de un poştaş pe bicicletă. Abia joi a ieşit din tipar, azi uite-o aici, odată cu ploaia. Opere III, Cerşetorul de cafea, Emil Brumaru, Editura Polirom.
Se stă pe canapea şi se face un inventar, ca la merceria închisă tuturor, deschisă doar ţie. Senzaţia de invadare a intimităţii. 638 de pagini. Din care, şaisprezece alcătuiesc Cuprinsul. Cuprinsul e o poveste în sine, şerpuind printr-o viaţă. Exemplu de titlu: O cioară moleşită stă languroasă pe-o antenă de televizor. Şapte destinatari - Lucian Raicu, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Ilie Constantin, Radu Petrescu, Alex. Ştefănescu, Florin Mugur. Cronologie, prefaţă, notă asupra ediţiei. Şi între ele, carnea vie şi săţioasă a scrisorilor, unele fotocopiate. Unde pui ochii, încîntare.
Cînd scrii la o carte - să zicem - doi ani, iar într-o după-amiază de după naşterea cărţii un prieten îţi spune, cu entuziasm, că a terminat s-o citească - iarăşi, să zicem - în două ore şi zece minute, crezînd că asta te va bucura, ceva se prăbuşeşte cu un bufnet surd, de nemărturisit.
Dar cînd cartea conţine scrisori înşirate de-a lungul a zeci de ani, concentrînd în ea "nimic" altceva decît viaţă, viaţă pură, viaţă în timp real ţintuită în cuvinte, ei bine, atunci, atunci cît timp să-i dedici tu, cititorul?
E o carte de răsfoit cu sufletul la gură, iar apoi de citit încet-încet.
Nu-mi plac cei care postează citate. Citate şi-atît. Comiţînd crunte, vizibile infidelităţi chiar faţă de cărţile pe care pretind că le iubesc. Citînd azi de aici şi mîine de dincolo, cu încîntare, trădînd cartea prin chiar actul decupării brutale din trup, şi-adesea cu spatele întors neserios la iubirea de ieri. Sperînd că am creat cît de cît un context, o pătură şi-o pernă de care să se sprijine fragmentul ales, o să extrag:
Cum pot să fiu fericit? Nu te speria, nu te întreb pe tine. Încet-încet, să citesc ce-mi place. Încet-încet, să scriu cîte-o pagină galbenă pe zi. Să mă bucure iaurtul şi salata verde! Să mă bucure cărţile mici, îndemînoase, din B.P.T.! O izbîndă şi o înfrîngere să mi le măsor prin capacitatea de-a rezista şi, apoi, prin slăbiciunea de-a nu mai putea rezista la mirosul formidabil al cafelei fierbinţi.
(din scrisoarea Fulgerul unui anotimp curat, către Florin Mugur, 1980)
Atît? Acum atît. Consemnarea unei întîlniri. Atît? O însemnare despre Emil Brumaru şi nimic de felul acela? Nimic de felul acela. Vor fi destui care vor vîna şi vor cita doar pasaje din acelea. Păcatul reducerii unui om la mult mai puţin decît este le va aparţine.
Lectură plăcută! Va fi.