Începuse de-aseară, se strecurase în gara minusculă unde mult am mai stat, la fereastră cu ochii pe magazia de lemn, pe iederă, pe grămada de lemne, pe copiii aduși în cărucioare anume ca să vadă trenul, uite trenul, bucuria marelui lucru din locul cel mic. Gara Margina! Și trei țigănuși în trenul care stă din sens invers, Timișoara-Iași, topită după cei mici, tai-tai, vorbit cu cel mare (Noi venim din Froanța!).
Apoi casa și prima noapte aici, mama îmbiindu-mă cu cîte-n lună și-n stele (Și dacă mai ai nevoie de perne mici, uite-le acolo! - și am dormit nu cu una, două, trei, ci cu opt perne mici), și o lună imensă albastră, vizibilă cînd se stinge lumina și toate celelalte dispar. Greieri.
Apoi dimineața, și tata la cafea povestind despre băiețelul acela care, sătul să tot fie-ntrebat cîți ani are și cum îl cheamă, răspundea la toate la fel: Nimicul.
Și plimbări, și cuvinte, și soare, librărie, piața aceea, în căutarea acelui motan, dar acum altul, un frate, sperios, ochi de portocală. Și mai ce? Pașii înapoi, și curțile largi, atîta lumină, atîta durere, și drumul deschis înainte, și teama.
Înapoi în grădină. Trandafirul, acum mai înalt decît mine. Floribund de nu încape. Privind peste gard, gardul unde doarme pisica bătrînă.
P.S.: Și în Dilemateca primele pagini din Cosmopolis, Don DeLillo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu