Portocaliul şi albastrul sunt (şi au fost din copilărie) culorile mele preferate, mai ales împreună. Şi „roşul” macilor de aici se apropie mult de portocaliu. În primele două poze, îmi place şi că sunt puţine culori, şi ele se potrivesc şi se completează, în special portocaliul macilor cu albastrul cerului reflectat. Iar ultimele două poze mi se par versiuni contrastante – roşu cu un pic de verde, şi verde cu un pic de roşu – foarte reuşite şi în sine, şi prin contrast. Favorita mea e ultima: pe fondul verde-închis, de o nuanţă răcoroasă, bobocii de maci, evidenţiaţi (iarăşi) prin puful luminos, îmi dau impresia că gravitează în jurul macului înflorit, aprins ca o flacără şi scăldat în lumină, ca nişte fiinţe vii care îl caută. Dacă ar fi să critic ceva, ar fi că ai tăiat bobocul din partea de jos din poza a treia. Oricum, văd că n-ai „pierdut vremea” degeaba la pozat, Veronica dragă ;)
Ca întotdeauna, eşti mult mai atent la fotografiile mele ca mine. :) Sincer, mă aşteptam să fiu muştruluită pentru a treia: pentru colţul ei din stînga jos, dar nu pentru că am tăiat bobocul, ci pentru un pic de ceaţă. Însă acolo era de fapt ochiul gardului. Poza asta, cu defectele ei, îmi place însă cel mai mult. Nu devine ea cumva umană, cumva adevărată, tocmai prin hibe? Nu devine miezul mai miezos, cînd pe margine-s hibele? E întuneric ca noaptea în toiul zilei. Da, hoinăresc şi fac poze, e o terapie minunată pentru exprimarea fără cuvinte. Şi îmi place tot mai mult să-mi ţin cuvintele. Le punem aici, în sertare.
E târziu acum, şi am avut o zi încărcată, aşa că îţi pun o singură întrebare, care aşteaptă de mult: ţi-ai anulat contul de facebook? În urmă cu vreo lună am intrat pe el, dar acum nu-l mai găsesc. O să-ţi răspund la întrebările de aici în weekend :)
Da, l-am închis acum vreo două luni, parcă. Am o jumătate de an complicată. :) Glumesc şi nu, dar sper să nu mă mai tenteze să-l deschid niciodată. Facem aşa nişte experimente care nu ni se potrivesc uneori.
4 comentarii:
Portocaliul şi albastrul sunt (şi au fost din copilărie) culorile mele preferate, mai ales împreună. Şi „roşul” macilor de aici se apropie mult de portocaliu. În primele două poze, îmi place şi că sunt puţine culori, şi ele se potrivesc şi se completează, în special portocaliul macilor cu albastrul cerului reflectat. Iar ultimele două poze mi se par versiuni contrastante – roşu cu un pic de verde, şi verde cu un pic de roşu – foarte reuşite şi în sine, şi prin contrast. Favorita mea e ultima: pe fondul verde-închis, de o nuanţă răcoroasă, bobocii de maci, evidenţiaţi (iarăşi) prin puful luminos, îmi dau impresia că gravitează în jurul macului înflorit, aprins ca o flacără şi scăldat în lumină, ca nişte fiinţe vii care îl caută.
Dacă ar fi să critic ceva, ar fi că ai tăiat bobocul din partea de jos din poza a treia.
Oricum, văd că n-ai „pierdut vremea” degeaba la pozat, Veronica dragă ;)
Ca întotdeauna, eşti mult mai atent la fotografiile mele ca mine. :) Sincer, mă aşteptam să fiu muştruluită pentru a treia: pentru colţul ei din stînga jos, dar nu pentru că am tăiat bobocul, ci pentru un pic de ceaţă. Însă acolo era de fapt ochiul gardului.
Poza asta, cu defectele ei, îmi place însă cel mai mult. Nu devine ea cumva umană, cumva adevărată, tocmai prin hibe? Nu devine miezul mai miezos, cînd pe margine-s hibele?
E întuneric ca noaptea în toiul zilei.
Da, hoinăresc şi fac poze, e o terapie minunată pentru exprimarea fără cuvinte. Şi îmi place tot mai mult să-mi ţin cuvintele. Le punem aici, în sertare.
E târziu acum, şi am avut o zi încărcată, aşa că îţi pun o singură întrebare, care aşteaptă de mult: ţi-ai anulat contul de facebook? În urmă cu vreo lună am intrat pe el, dar acum nu-l mai găsesc.
O să-ţi răspund la întrebările de aici în weekend :)
Da, l-am închis acum vreo două luni, parcă. Am o jumătate de an complicată. :) Glumesc şi nu, dar sper să nu mă mai tenteze să-l deschid niciodată. Facem aşa nişte experimente care nu ni se potrivesc uneori.
Trimiteți un comentariu