"Grozav aş dori să mă ascund pe undeva vreo cinci ani..."

Cehov - Scrisori

Fragmente din scrisorile
către Al. P. Cehov (frate):

A te lepăda de un subiectivism de căpătat e tot atît de uşor ca a bea o înghiţitură de apă... E destul doar să fii mai cinstit: să nu te amesteci printre eroii romanului tău, să renunţi la tine însuţi măcar pentru o jumătate de oră, să te arunci, pur şi simplu, peste bord.

Mai departe: nu întrebuinţa în bucăţile tale numele prietenilor tăi. Nu e frumos, ba e chiar nedelicat, şi în afară de asta... aceşti prieteni pierd orice respect pentru slova tipărită!

În descrierea naturii, trebuie să alegi amănunte fără importanţă, însă să le grupezi în aşa fel încît, dacă ai închide ochii, după ce ai citit, să-ţi apară o imagine limpede. De pildă, vei căpăta o noapte cu lună dacă vei scrie că pe zăgazul morii un ciob de sticlă spartă sclipea ca o stea strălucitoare şi că umbra neagră a unui cîine sau a unui lup se rostogolea ca o minge de-a lungul lui.

Ţi le scriu toate acestea ca un cititor care ar avea anumite preferinţe. De asemenea, şi ca să nu te simţi singur cînd te vei aşeza la scris. Singurătatea în creaţie e o povară grea.

Principalul e să te fereşti de elementul personal. Piesa n-o să facă doi bani dacă toţi eroii vor semăna cu tine. (...) E ca şi cînd în afară de persoana ta, n-ar mai exista nimic!! Pe cine interesează viaţa mea şi gîndirile noastre? Oamenilor trebuie să le înfăţişezi oameni, nu pe tine însuţi.


Către N. A. Leikin:

...Am scris o povestire... Nu ţi-o trimit de frică să nu te indispună prin lungimea ei. Deoarece mi-a reuşit, n-o s-o dau la nici o revistă din Moscova... Am s-o ascund în geamantan.

Cu mine e şi familia mea, care fierbe, coace şi prăjeşte pe seama veniturilor pe care mi le aduce scrisul. Se poate trăi...

Într-adevăr, literatura nu e o bucată de pîine sigură, şi foarte cuminte ai făcut că te-ai născut înaintea mea, cînd se respira şi se scria mai în voie...

Către D.V. Grigorovici:

La Moscova există un aşa-numit „Cerc literar”: talente şi mediocrităţi de toate vîrstele şi de toate nuanţele se adună o dată pe săptămînă în odaia separată a unui restaurant şi-şi dau drumul la limbă. Dacă m-aş duce acolo şi le-aş citi măcar un fragment din scrisoarea dumneavoastră, mi-ar rîde în nas.

Îmi scriam schiţele aşa cum îşi scriu reporterii însemnările asupra incendiilor: maşinal, aproape inconştient, fără să mă preocup nici de cititor, nici de propria mea persoană... Scriam, silindu-mă pe cît puteam să nu folosesc pentru povestirea respectivă imaginile şi tablourile care-mi erau scumpe şi pe care, numai dumnezeu ştie de ce, le puneam la o parte şi le păstram cu grijă în inima mea.

Prozatorii, treacă-meargă, dar poeţii sînt slabi: oameni fără cultură, fără cunoştinţe şi fără o concepţie de viaţă. Negustorul de vite Kolţov, care nu ştia să scrie corect, era mult mai integru, mai deştept şi mai cult decît toţi tinerii poeţi contemporani la un loc!

Aş vrea să scriu un roman, am un subiect minunat, şi uneori mă cuprinde o dorinţă pătimaşă să mă apuc să-l scriu. Dar, după cît se vede, nu-s în stare. L-am început, însă mi-e frică să merg mai departe.


Către N. P. Cehov (frate):

Adevăratele talente stau totdeauna în umbră, pierdute în mulţime, şi nu le place să facă pe păunul... A spus şi Krîlov că un poloboc gol face mai mult zgomot decît unul plin...

Către M.V. Kiseleva:

De altfel, nu-i cine ştie ce fericire să fii mare scriitor. Mai înainte de toate, trebuie să duci o viaţă mohorîtă... Munceşti de dimineaţă şi pînă noaptea, fără cine ştie ce folos... Bani – cam cîte lacrimi varsă un motan...

Sînt oameni pe care i-ar perverti pînă şi literatura pentru copii, care citesc cu o deosebită plăcere pasajele picante din psaltire şi din pildele lui Solomon, dar sînt şi alţii care, cu cît cunosc mai bine noroiul vieţii, cu atîta sînt mai puri.

Scriitorul trebuie să fie tot atît de obiectiv ca şi chimistul: să renunţe la subiectivismul lui de toate zilele...


Către I.L. Leotiev (Şceglov):

Dar, din păcate, eşti al dracului de subiectiv. N-ar fi trebuit să te descrii pe dumneata. Crede-mă că ar fi fost mult mai bine dacă i-ai fi scos în cale o femeie, căreia să-i fi plasat sentimentele dumitale...


Către A.V. Suvorin:

Ai dreptate cînd pretinzi de la artist conştiinciozitate în muncă, însă confunzi cele două noţiuni: a rezolva problema cu a pune just problema. Numai a doua e obligatorie pentru artist. În Anna Karenina şi în Oneghin nu s-a rezolvat nici o problemă, dar amîndouă opere te satisfac pe deplin numai pentru că pun just toate problemele.

Am cumpărat de la librăria dumitale un volum de Dostoievski şi acum îl citesc. E frumos, dar din cale-afară de lung şi de indiscret.

... Dar ce credeai? Scriu un roman!! (...) Romanul l-am intitulat Povestiri din viaţa prietenilor mei, şi-l scriu sub forma unor schiţe închegate, de sine stătătoare, însă strîns legate între ele prin aceleaşi idei şi personaje şi prin intriga comună.

Sînt prea puţin pasionat. Mai adaugă şi următoarea ţicneală: de doi ani încoace, aşa, din senin, nu-mi mai place să-mi văd operele tipărite, nu mă mai interesează recenziile, succesele, insuccesele şi nici măcar onorariile grase, într-un cuvînt, sînt un prost cît mine de mare!

Grozav aş dori să mă ascund pe undeva vreo cinci ani şi să încep o muncă migăloasă şi serioasă.

E frumoasă lumea lui dumnezeu. Un singur lucru nu e bun: noi, oamenii. (după Sahalin)

...Sahalinul meu e o lucrare academică: mi se va decerna premiul mitropolitului Makarie. Medicina nu mai are dreptul să-mi reproşeze că am fost un trădător, deoarece am adus prinosul cuvenit atît ştiinţei, cît şi pendantismului, cum îi ziceau vechii scriitori. Sînt fericit că în garderoba mea literară va atîrna şi acest halat aspru de puşcărie. Lasă-l să atîrne!

Către A. N. Pleşceev:

Frig al dracului! Şi cînd te gîndeşti că bietele păsări şi-au şi luat zborul spre Rusia... Le mînă dorul de ţară şi dragostea de pămîntul natal. Dacă ar fi ştiut poeţii cîte milioane de păsări cad jertfă dorului şi dragostei pentru pămîntul unde s-au născut, cîte îngheaţă pe drum, ce chinuri îndură în martie şi la începutul lui aprilie, după ce ajung în ţară, de mult le-ar fi înălţat imnuri de slavă... Gîndeşte-te numai la cristei care nu face drumul zburînd, ci alergînd pe jos, sau la gîsca sălbatică, cea care, ca să nu îngheţe, se lasă s-o prindă omul. E greu de trăit pe lumea asta.

Cîtă slugărnicie faţă de cei consacraţi, şi ce aiureală părintească îngăduitoare cînd e vorba de începători! Toţi aceşti critici sînt şi linguşitori, şi laşi: se tem să te laude, se tem să te scuture şi se complac într-o atitudine mijlocie, ştearsă şi mizerabilă.


Către P. I. Ceaikovski:

Vă trimit şi fotografia, şi volumul, şi v-aş trimite chiar şi soarele, dacă ar fi al meu.


Către M. P. Cehova (spre Sahalin):

Şi fiindcă veni vorba de vietăţi domesticite: în odaia de toaletă avem un pui de vulpe îmblînzit. Cînd te speli, stă şi se uită cuminte la tine. Dar dacă nu vede mult timp oameni, i se face urît şi începe să scheaune.


Către Vl. I. Nemirovici-Dancenko:

Ne-am împotmolit pînă peste urechi în profesiunea noastră, care ne-a izolat încetul cu încetul de lumea din afară, şi rezultatul e că avem prea puţin timp liber, prea puţini bani, prea puţine cărţi, citim puţin şi fără tragere de inimă, auzim puţine lucruri şi ieşim prea rar din bîrlogul nostru...


Către L. A. Avilova:

Nu mă scîrbeşte scrisul în sine, ci mediul literar, de care nu te poţi ascunde nicăieri şi de care nu scapi, cum nu scapă pămîntul de atmosferă.


Către A. F. Marks:

Cît despre dl. Ettinger, lucrarea lui Cugetări şi maxime e alcătuită atît de copilăreşte, încît nu se poate vorbi serios despre ea. Pe deasupra, toate aceste „cugetări şi maxime” nu sînt ale mele, ci ale eroilor mei, şi dacă vreun personaj oarecare dintr-o povestire sau dintr-o piesă de-a mea afirmă, de pildă, că trebuie să ucizi sau să furi, asta nu înseamnă că dl. Ettinger are dreptul să mă prezinte ca pe un propovăduitor al hoţiei şi al uciderii.

Către Olga Knipper:

...şi-ţi doresc fericire, şi linişte sufletească, şi o dragoste mare care să ţină cît mai mult – aşa, vreo 15 ani. Ce zici, poate exista o asemenea dragoste? La mine, da, dar la tine, nu.

Scrisorile mele către tine nu mă mulţumesc deloc. După clipele de intensă fericire pe care le-am trăit amîndoi, scrisorile nu ne mai ajung. Ar trebui să fim mereu împreună. Facem un mare păcat că stăm despărţiţi!


Extrase de lectură din
A. P. Cehov, Opere, volumul XII, Scrisori,
Editura pentru Literatură Universală,
Bucureşti, 1963