Proza scurtă - Best of

Câteva dintre răspunsurile mele la diverse anchete pe tema prozei scurte, la apariţia Best of - proza scurtă a anilor 2000, Editura Polirom, 2013, editor Marius Chivu.

Pe Filme-carti.ro

- De ce proză scurtă? Credeţi că proza scurtă are mai multe şanse de a ajunge la cititori decât romanele? Sau există un public "specializat" care preferă proza scurtă romanelor sau altor genuri literare?

Tocmai răspundeam la altă anchetă, unde eram întrebaţi de ce nu se citeşte proza scurtă. Circulă, iată, fel şi fel de mituri. Eu, în calitate de cititor, fac rareori diferenţa între roman şi proză scurtă, când merg la librărie ca să-mi iau o poveste, nişte poveşti. Iau cărţile în primul rând în funcţie de autor. De multe ori, prefer volumele de proză scurtă – ele sunt ca albumele de muzică, este imposibil să nu găseşti una, două, cinci piese preferate. La roman, dacă nu-ţi place concertul, ce faci? Pleci la pauză.

- Premiul Nobel pentru literatură din 2013 a fost decernat unei autoare de proză scurtă. Ca să îl parafrazăm pe acelaşi Marius Chivu, noi de ce nu avem proză scurtă? Sau avem? Credeţi că acest premiu Nobel va determina o creştere a interesului cititorilor pentru acest gen literar, plasat până acum în umbra romanului?

Bineînţeles că avem proză scurtă. Avem unele edituri care, însă, se feresc de ea ca de otravă. De ce? Nu ştiu eu. Din fericire, există şi altele care o publică, ba chiar care au, mai nou, colecţii dedicate prozei scurte (vezi Minutar, la Casa de Pariuri Literare). Cred că premiul Nobel nu are nici o legătură cu preferinţele de lectură. Poate creează doar o efervescenţă de moment. Se atrage atenţia asupra unui autor, nicidecum asupra unui gen. Daţi-mi voie să râd amar când se vorbeşte de Nobel ca despre un car care va trage după el proza scurtă. E un tablou hilar, şi dacă te uiţi din faţă, şi dacă te uiţi din spate.

- Cum aţi privim vestea că una sau unele dintre prozele dvs. scurte vor fi incluse în "cele mai bune texte ale anilor 2000"? Cum au decurs "negocierile" cu Marius Chivu?

Vestea am primit-o cam uimită, după mai multe telefoane la care tot ratam să răspund. N-au existat negocieri. Antologatorul a ales, eu am fost de acord. Cum anul acesta mi-au mai fost incluse texte în alte cinci antologii (nu doar de proză scurtă), m-am bucurat că alegerile nu s-au suprapus.

- Reprezintă povestirile publicate în ”Best of” cele mai bune proze scurte ale dvs.? V-aţi lăsat la mâna lui Marius Chivu sau aţi propus un alt text?

Am răspuns în cadrul întrebării de mai sus. Nu, nu aş fi propus alt text.

- Există, probabil, autori care se vor simţi nedreptăţiţi că nu au fost incluşi în acest volum de "Best of". Dacă v-aţi pune în pielea editorului/coordonatorului, pe care dintre prozatorii lipsă, prietenii dvs. sau nu, i-aţi include într-un volum II şi care sunt textele propuse?

Volumul este opera unei persoane, aşadar reflectă gustul său şi respectă anumite criterii. M-am gândit însă la doi prozatori pe care îi apreciez şi care sunt incluşi, de exemplu, în antologia de nuvele româneşti apărută anul acesta în Suedia. Este vorba despre Bogdan O. Popescu şi Augustin Cupşa. Dar aşa, oricine e liber să facă o antologie, după alte criterii şi alte gusturi...

- Internetul ar putea fi un spaţiu potrivit pentru publicarea de proză scurtă. Aţi publicat lucrări pe Internet înainte ca acestea să apară în presa literară sau în volume tipărite? Dacă nu, de ce nu? Dacă da, care credeţi că sunt avantajele şi deosebirile?

În general, nu public pe internet şi nici în reviste înainte de apariţia în volum. Dacă mai scapă ceva, se întâmplă rar. Fiindcă nu ştiu niciodată ce şi cum includ într-un volum şi finisez vreme îndelungată, revin mult pe texte. Singurul loc cu care colaborez în mod constant este revista Tiuk!, şi asta fiindcă are grijă mereu Mihail Vakulovski să-mi ceară texte, omul e de o agilitate grozavă. Cedez, trimit fragmente de traduceri, uneori te miri ce alte texte… Dar în general ce pregătesc pentru un volum nu prea iese pe uşă. Nu povestesc niciodată când scriu, ce scriu, ar fi ucigător. Îmi place şi să surprind…

- Avalanşa de literatură internaţională contemporană, publicată şi consumată cu plăcere de cititorii români, vă inhibă, vă provoacă, vă motivează sau, dimpotrivă, vă lasă indiferent?

Dar eu sunt un cititor, înainte de-a fi scriitor. Şi sunt un cititor în primul rând de literatură universală. Este logic: dacă ne uităm la un glob pământesc de jucărie, uite ce mare-i lumea şi uite şi bucăţica asta care suntem „noi”. Trebuie să fii nebun să aparţii unui loc, să crezi în supremaţia unui loc.

- Ce vă mână la ”luptă”? Ce vă motivează să continuaţi să scrieţi şi să publicaţi?

Nu ştiu. Dar cred că de obicei scriu din dorinţa de a crea un gol în realitatea sufocantă, pentru a strecura şi creşte acolo ceea ce este imaginar şi este preţios prin chiar faptul că altfel, fără tine, nu există. Să public, însă, sunt prea puţin motivată. Este pur şi simplu obositor. Să fii motivat este obositor.

- Cum percepeţi dvs., ca scriitor, publicul cititor al literaturii române contemporane?

Nu ştiu, nu îl cunosc, chiar nu am idee. Am depus un CV în vara asta pentru un post de librar, dar nu mi-a răspuns nimeni. E şi asta ceva, nu?

(Filme-carti.ro - 10, 16 decembrie)

***

Pe Bookaholic.ro

- Care sunt provocările scrierii de proză scurtă și de ce credeți că nu se prea citește acest gen la noi?

Provocările? La fel ca în cazul oricărui alt gen: să ai o temă în care crezi, să ai un subiect, apoi să simţi motivaţia aceea ca un freamăt care să te împingă zi după zi, până când chiar nu se mai poate, şi scrii. Să decupezi. Să extragi un mic ciob de realitate, să vii foarte, foarte aproape de el, să te uiţi prin el, să spui simplu, să ascunzi firele, hăţişurile, dar ele să existe, undeva în spate, într-un fundal intuibil, descifrabil. Să aibă totul simplitatea aparentă a unui fulg de zăpadă poposit pe un geam. La o privire atentă, să înţelegi că fulgul este, de fapt, unic şi grozav de complex. Dar el s-a şi topit între timp. Să ai senzaţia, tu, cititor, că ţi-a scăpat ceva, ceva esenţial. Să ieşi din casă cu povestea în minte şi să te gândeşti la ceva-ul acesta. Aşa e pentru mine povestea ideală.
Nu se prea citeşte? Nu cred. Şi cred că acesta este, numai în ultima vreme, un balon de săpun, periculos de lansat şi de suflat de colo, colo, o poveste gonflabilă mincinoasă. Se citeşte. Se şi scrie, se şi citeşte. Sincopa e la mijloc: la editori. La unele dintre edituri, care nu publică volume de proză scurtă, pe motiv că “nu se citeşte”. Ba nu, că “nu se vinde”. În spatele lor, e scriitorul care adună volume. În faţa lor, e cititorul care aşteaptă. Cât i se va da, atâta va citi.

(o anchetă de Eli Bădică, Bookaholic.ro, 11 decembrie)

***

În Suplimentul de cultură

Vă place hitul? Căutaţi tot albumul!

S-a tot vorbit, de ceva ani încoace, de soarta grea a prozei scurte. "Producţia" – la ceasul recoltei, cînd trece treierătoarea peste cărţile anului – e slabă, se zicea. De fapt, apar destule cărţi, mai mult sau mai puţin vizibile, însă de scris se scrie mult mai mult. Dificultatea cea mare cade în cîrca autorului – e greu să publici o carte de povestiri, schiţe, nuvele. Şi uneori e greu să te mai mobilizezi cînd un editor îţi refuză cartea fără ca măcar să îţi ceară manuscrisul. Proză scurtă? Povestiri? Nu, mulţumesc, nici nu mi-o arăta, nu se vinde. (Nu este loc aici să povestesc ce am aflat că ascunde de fapt acel “nu se vinde”, la un festival de proză scurtă din Serbia – nicidecum lipsa de dorinţă a cititorilor.)
Problema nu este una legată de producţie – fiindcă producător nu este decît scriitorul, adunîndu-şi cu migală cele vreo trei sute de mii de semne în vreo duzină sau mai mult de poveşti... – ci de recoltare: trebuie să mai existe şi editori dispuşi să strîngă recolta şi să vîndă ceea ce se scrie. Altfel, scriitorul rămîne ca ţăranul cu roşiile de grădină la şosea, fluierînd în urma TIR-urilor care gonesc greoaie cu romanele spre supermarket.
La noi, Casa de Pariuri Literare este o excepţie: singura editură din România care are în seria Proză o colecţie de proză scurtă – Minutar.
Citesc proză scurtă, din orice colţ al lumii ar veni ea, şi scriu proză scurtă sau orice am chef – nu mă pot gîndi nici moartă la ce se publică, la ce se vinde, cred că lucrul ăsta m-ar urîţi mai mult decît mă urîţeşte deja, să zicem, calculul plăţii pentru o traducere dragă.
Best of proza scurtă a anilor 2000 poate repara nedreptăţi, atrăgînd atenţia asupra unor volume nepromovate la modul la care se promovează (şi premiază) romanul. Sper ca această carte să funcţioneze ca un program radiofonic: ascultînd şi îndrăgind “hitul” difuzat – povestirea aleasă de Marius Chivu în antologie – ascultătorul să-şi caute tot albumul. Trebuie să mai fie şi altceva pe-acolo.

(Suplimentul de cultură, 2 decembrie)