Era o astfel de zi.
În lume-s baluri şi balauri.
Vârtej de praf şi uscăciune.
*
Când traduceam la "Foc palid", iarna trecută, se întâmpla ca uneori, seara, să mă încalţ dintr-odată, să trag pardesiul pe mine direct peste hainele de casă şi aşa să pornesc pe străzi, cu aceleaşi două versuri în minte, refăcute iar şi iar de câteva săptămâni şi tot nesatisfăcător, şi să le rostogolesc înnebunitor repetându-le la nesfârşit, în engleză şi în română, în versiuni diferite, rearanjate, cântând, apăsând pe silabe ca pe clape, atentă să păstrez totul acolo, absolut totul, bucăţelele şi nuanţele. Şi deodată versurile-pereche se aşezau, poposeau ca o pasăre exact pe creanga unde le era locul, şi mă pomeneam că notam înfierbântată pe un şerveţel cu carioca subţire, sub vreun felinar, şi eram fericită. Apoi, desluşind drumul spre casă de pe oriunde-ajunsesem, îmi dădeam seama că probabil arătam ca o nebună, hoinărind despletită pe străzile întunecate, bolborosind întruna cuvinte, probabil gesticulând. De asta mi-e teribil de dor - eram nebună, dar vie.
*
Cosmin Ciotloş scrie despre "Foc palid" pe bookia, aici.
Şi Traducerile nu sunt niciodată "alături" de literatură.
(Foto: VDN)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu