Era o astfel de zi.
Poate că locul este aici, acasă, nu altundeva, doar înapoi către tine, în casa unde cîndva au trăit și-au murit scriind și turuind la telefon jurnaliști, unii cu funcții înalte, și unii vorbind, ca și ai tăi, alte limbi. Aici, unde te-a adus să locuiești întîmplarea, trebuie făcut ce n-au făcut alții, trebuie renunțat pînă la capăt și ales coasta asta uscată, unde trebuie așteptată ploaia și-atît, doar cu un sac gol la picioare și orizontul ascuns de coroana încă deasă a copacilor, vara.
Pînă și cei mai apropiați nu au cum să priceapă că vrei înapoi, dincolo de toate acelea, cînd ai făcut și ai dres, nu au cum dacă tu taci, dacă tu surîzi, dacă tu nu faci decît să refuzi și să spui cu jumătate de gură lăsați.
Povestea gonește către final sărind peste miez. Însă toată bucuria și jalea se sparg cînd orice altceva decît florăreasă, decît mercerie, decît coastă de deal. Îți trebuie o noapte întreagă ca să alungi vîlvătaia de argumente din minte - știu, știu că o faceți cu drag și cu poftă, dar viața nu începe așa, așa viața se termină. But with a whimper ea poate începe; în șoaptă, în icnet, cu un pocnet infim, o răsuflare de bob de floare care se străduiește să scoată o primă petală, chircită ițindu-se, cu spaimă ițindu-se, dar indiferentă la orice altceva în afară de aer, de spațiul din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu