29 iunie 2015

Coronița ariciului

„Simfonia animalieră” a primit vineri Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” din partea USR Sibiu.

Când am fost invitată la Sibiu, ca să primesc un premiu pentru „Simfonia animalieră” din partea USR, mi-am zis: ce să fie, ce premiu să fie, cartea nu e tocmai de proză, dar nici de poezie nu este... În plus, îmi aminteam că acolo premiile au nume, există premiul „Piața Aurarilor”, de exemplu. Și deodată mi-am dat seama - precis urma să mi se dea un premiu pentru Cartea cea mai mică publicată vreodată!
Însă am primit Premiul „Cercul Literar de la Sibiu”, iar eu m-am trezit mai emoționată decât anticipasem. Fiindcă „Simfonia animalieră” este o carte scrisă în ultima vară petrecută la Sibiu, când știam că voi pleca de acolo, când nu voiam să plec de acolo, este o carte impregnată de Sibiu, în poveste sunt locuri inspirate de teatrul și filarmonica de acolo, sunt străduțele lăturalnice de acolo, sunt merele fierbinți căzute pe trotuarele de acolo. Acum știu că acolo este aici și oriunde m-aș duce, dar atunci mă temeam că plecând le voi pierde pe toate.

Au fost zile splendide la Sibiu, cu hoinăreli kilometrice pe vechile drumuri, pe străzi, în parc și în pădure, departe, iar ploaia care căzuse două zile fără încetare a ajutat tot ceea ce mi s-a ivit în cale în ziua luminoasă și verde a plimbării, dar despre asta într-un episod viitor sau niciodată.

Mulțumesc.

Juriul: Mircea Braga - președinte, Andrei Terian, Dragoș Varga, Gh. Manolache, Dumitru Chioaru.
Președintele filialei USR Sibiu: Rita Chirian.


(Foto: Apus pe Strada Centumvirilor)

4 comentarii:

Unknown spunea...

Felicitari pentru premiul "Cercul literar de la Sibiu"! Spor la noua carte, din care astept sa citesc si alte fragmente.
Sibiul e unul din orasele mele preferate, dupa Cluj si Brasov. As fi vrut sa ma nasc sau sa traiesc intr-un astfel de oras. Poate intr-o alta viata...
Nu v-am spus pana acum, am uitat,ca-mi plac mult fotografiile dumneavoastra. Mister, duiosie, melancolie, intr-un cuvant poezie! Sigur, nu spun nimic iesit din comun, e limpede ca aveti structura unei poete.
Ultima, cea de la Sibiu, din unghiul acela, pare o coronita uscata fixata intr-un perete sau in soclul unei statui.
Si despre SVJS. O sa fie un volum de proze scurte sau "o carte frumoasă și simplă, pur și simplu o poveste clară, curată, cu sclipiri alburii, cu miros delicat, discret, cu puține personaje, cu stări, cu un fir subțire traversând hotărât o lume a nimănui, încețoșată la margini, clară în miez, o carte ca o violetă presată între două felii groase de gheață"?
Ati castigat deja un cititor pentru ea.

Veronica spunea...

Mulțumesc.
Eu nu m-am născut la Sibiu, dar omul se poate muta oricând și oriunde.
Coronița de sânziene, veche de-o zi, pe pavajul de piatră al străzii.
Nu aș vorbi despre cartea în lucru. SVJS sunt inițialele titlului, desigur.

Unknown spunea...

Ah, scuze, era mai degraba o intrebare retorica. Scriitorii nu vorbesc despre o carte in lucru, e poate o prejudecata, dar una folositoare.

Veronica spunea...

Nici o prejudecată aici, dar nu se poate vorbi despre ceva, despre cum este, când încă nu este. :)