Trei volume traduse, dintre care unul început în 2014, vor apărea anul viitor. Însumează peste 1.300 de pagini de carte (mai mult de două milioane de semne). Două volume personale își caută, de asemenea, drumul. Hibernalia o să apară la Casa de Pariuri Literare la începutul anului, probabil cât încă va mai fi zăpadă afară. SVJS o să-și mai aștepte un pic soarta - e mai complicat și nu-i grabă.
A fost anul cu cele mai puține colaborări jurnalistice - și este normal să fie așa, fiindcă traducerile au împins treptat la o parte colaborările cu ziare și reviste încă din vremea când asta mi-era meseria, nu muncă voluntară. Cu fiecare text pe care l-am abandonat, după ce l-am plimbat în gând prin oraș, pe străduțe, simt c-am făcut loc nu doar unui gol necesar, dar vreunui fir de poveste, mai prețios chiar și atunci când rămâne neterminat.
Un ultim articol, despre traducerea Foc palid, a apărut astăzi, aici.
Am simțit mai clar ca oricând efectele benefice ale renunțărilor și retragerilor. Timpul s-a îmblânzit, aș zice că 2015 a fost cel mai blând an dintre ultimii mulți. Tradus, scris, plimbat. Am tradus cel mai mult (mi-e jenă de totalul care pare halucinant, un record personal pe care-l notez aici doar fiindcă tot eu o să vin la alt capăt de an și-o să vreau să pricep cum a fost când a fost; fiindcă uităm, fiindcă acum mi-ar plăcea, de exemplu, să am imaginea colțului blocului unde-am copilărit, banală pe atunci, dispărută pentru totdeauna acum), am scris cel mai mult, ca timp, ca săptămâni sau luni puse cap la cap, între traduceri, și m-am plimbat până mi s-au tocit tălpile. A nu fi înseamnă a fi.
● Dintre toate cărțile străine citite, cel mai mult mi-a plăcut, cum altfel?, cea în care am trăit din toamna trecută, zi de zi, până-n vară - Scrisorile către Vera ale lui Nabokov.
● Dintre toate cărțile românești citite, cel mai mult mi-a plăcut Bucla lui T. O. Bobe. Pentru că nu seamănă cu nimic, pentru că este o poezie de poveste, iar când o citești parcă vezi un film de Tati. Și pentru că, desigur, am o slăbiciune pentru cărțile mici și pătrate.
● Iar din tot ce am recitit, Casa cu mezanin a lui Cehov m-a atins cel mai tare și mi s-a părut extraordinar de actuală. „Dacă omul își dă seama de menirea lui, îl pot satisface numai religia, știința, arta, nicidecum fleacurile acelea.”
La mulți ani!
Să aveți un an așa cum vi-l doriți și vi-l faceți.
(În foto: Balansoarul Zâna Onda)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu