Globul de Crăciun

Nu există „presiunea de a fi fericit” de Crăciun - e o oroare să spui vai, acum când toată lumea se bucură, să ne gândim la cei singuri, să ne gândim la cei care nu se pot bucura și care resimt presiunea impusă de goana... Fiindcă doar un schimonosit de ocazie se poate prăbuși sub ridicola, superficiala, atât de trecătoarea zarvă comercial crăciunardă, atât de ușor de ignorat, atât de ușor de dat la o parte - alte străzi, alte alei. Când ești singur, dar cu adevărat singur, când cu adevărat e durere pe fiecare stradă și la fiecare colț, zi de zi, noapte de noapte, lună de lună, timp îndelungat, nu la final de decembrie, devine ușor de ignorat chiar durerea, consoarta. Și te trezești fluierând ușurel, aproape nepăsător, cam cum o îndemna Cehov pe Olga când îi spunea cum să interpreteze rolul personajului care s-a obișnuit să și le ducă pe toate... Doar un om cu toți cozonacii pe masă o să spună, ștergându-se ușurel la botel și punându-și deoparte șervetul, să ne gândim, vai, la cei singuri, acum, în aceste momente, la cei bolnavi, la săraci. Găunoasă judecată. Ei, adevărații singuri, bolnavii, săracii, ologii la trup sau la suflet, ciuntiții, neîntregii, cei ce-au pierdut pentru a nu-și mai găsi niciodată, cei ce-au găsit acolo unde n-au știut căuta înainte, ei nu se pot întrista la veselia nătângă a altora, la optimismul debil, la zornăitul de metal și de plastic, ei nu văd din toate astea nimic, ei nu văd în toate astea nimic, ei se vor uita în lumina lor tainică, se vor uita la vreo pasăre, se vor uita la vreo balegă, se vor uita la vreo tufă, se vor scotoci în gunoiul de aur, își vor adulmeca miejii, miesmele proprii, își vor face o cruce și vor fi nespus de fericiți că încă respiră.

Crăciun fericit, rătăciți!

(Foto VDN)