Sărbătoare este când ai o carte splendidă de tradus, și înaintezi în ea ca-ntr-un șotron într-o după-amiază lungă de vară, când n-a mai ieșit nimeni pe-afară. Sărbătoare este când cartea de tradus e cu cuib și cu ouă, cu un boboc care nu are glas, într-o familie unde toate păsările strigă mândre și tare, cu glas de trompetă.
Sărbătoare este când nu poți să adormi la gândul că povestea ta - scurtă, intensă, venită cine știe de unde și cum tocmai acum, când căutai cu îndârjire o altă poveste, tu având numai glasul, nu și personajul, dar tot căutând uitai chiar să cauți, și atunci începea să se scrie din tine direct, continuu și teribil de greu, zi de zi - povestea asta ți-e cel mai crunt lucru frumos pe care ți l-ai scris vreodată. Și iată, atunci când ai încetat să cauți ai găsit etc., o, câtă dreptate avea.
Sărbătoare este când somniferele - luate nu pe fond depresiv, ci al unei insomnii de cristal devenită pură obișnuință - îți dau spre dimineață niște vise ramificate, adânci, colorate, bizare în forfota lor atât de deplasată aici, și te trezești cu senzația că locul acesta e deja populat, că viața deja a început, un pic înainte să pui tu piciorul în papuc, tot astfel cum după va merge frumușel mai departe - cu fragi înfloriți prin luminișuri necălcate de om, cu oameni departe de luminișuri unde înmuguresc fragii.
H. îmi este cea mai prețioasă dintre cărțile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu