Azi

Azi în Cișmigiu, mi-a ieșit în cale un fluture Vanessa Atalanta, pe aleea mea preferată, s-a așezat pe jos la picioarele mele și iar a zburat, m-am întors, am mers un pic după el și apoi am mers iar înainte, și nu după mult timp am văzut altul stând la soare pe jos, cu aripile larg desfăcute, și alți vreo cinci într-o tufă dulce, înaltă, unde zumzăiau zeci de albine derutate de soare, de miresme, și era evident că și mai multe vanesse stăteau pe acolo, la soare, la umbră. Am plecat, unul m-a depășit, s-a așezat pe jos, a stat la pozat. Fluturele Vanessa atalanta este esențial în Foc palid și astfel e esențial pentru mine, cum îmi apare exact astăzi în cale, o dată ca niciodată. Micile miracole de la fiecare capăt de drum complicat. O scrisoare cu dungă stacojie.

„Hai să te-ador şi hai să te îmbii,
Vanessa mea cu linii stacojii”

„Vanessă întunecată, roş-vărgată,
Se-aşază pe nisip, după o roată,
Bleu vârfuri arătând, stropite-n alb.
Prin umbra scursă şi lumini ce scad,
Un om, indiferent la flutur, lin –
Pesemne grădinar la vreun vecin –
Împinge-o roabă goală pe pietriş.”

„Versurile 993-995: Vanessă întunecată etc.
Cu un minut înainte de moartea lui, în timp ce traversam de pe domeniul său spre al meu şi începuserăm să ne croim drum printre ienuperi şi tufe ornamentale, un Admirabil Roşu (vezi nota la versul 270) a apărut rotindu-se ameţit în jurul nostru, ca o flacără colorată. O dată sau de două ori înainte mai observaserăm acelaşi specimen, la aceeaşi oră, în acelaşi loc, unde soarele la zenit, găsind o deschizătură prin frunziş, scălda nisipul maro într-o ultimă strălucire, în timp ce umbrele serii acopereau restul aleii. Nu puteai urmări cu privirea prin razele de soare fluturele rapid ce se iţea şi dispărea, şi iarăşi se iţea, imitând aproape înspăimântător un joc conştient care acum a culminat cu aşezarea lui pe mâneca încântatului meu prieten. A decolat, iar în clipa următoare l-am văzut amândoi zbenguindu-se într-un extaz de precipitare frivolă în jurul unei tufe de laur, poposind din când în când pe o frunză lăcuită şi lăsându-se să alunece pe mijlocul canelat al acesteia ca un băiat în josul balustradei la aniversarea lui. Apoi fluxul umbrei a ajuns la lauri, iar magnifica fiinţă de catifea şi foc s-a dizolvat în acesta.”

(fragmente din Foc palid, foto VDN)