Ați tradus și ați scris mult. Ce presupune munca de traducător? Trecerea de la un scriitor la altul, de la un stil la altul? Care este cea mai mare dificultate cu care se confruntă un traducător?
— Traducerea de cărţi este ocupaţia care mi se potriveşte cel mai bine. Ştiu că se vorbeşte foarte mult de dificultăţi, când vorbim despre traducătorii de literatură din România, însă eu aş insista pe bucurie şi pe plăcere, pe miraculoasele întâlniri cu autori pe care poate doar ai impresia că îi cunoşti, citindu-i. Traducerea unei cărţi înseamnă o lectură intensă. Pentru aceste întâlniri sunt recunoscătoare, ele ajută şi stilul tău, dacă şi scrii. Se învaţă intensiv traducând autori buni. Cea mai mare dificultate este timpul îndelungat pe care trebuie să-l petreci stând la birou cu o carte şi faptul că trebuie să te laşi devorat, devorând: autorul pe care-l traduci te înghite complet. Nu poţi să mai scrii nici un rând de-al tău, când traduci pe altcineva. De trecut imediat de la un scriitor la altul – sau la tine – este imposibil. Sunt necesare perioade de recuperare, pauze, trebuie să taci, să refaci acel spaţiu alb.
Poate fi comparată munca de scriitor cu o călătorie imaginară prin epoci, lumi și personaje diferite? Când porniți în scrierea unei cărți ce presupune această călătorie?
— Sigur că da. Depinde mult de cartea scrisă. Ultima oară, imaginaţia m-a purtat în mintea unei fetiţe de 13 ani şi a unui condor de la grădina zoologică din Bucureşti. Însă la un moment dat am închis povestea în lucru şi chiar am pornit spre Sinaia, unde se desfăşura acţiunea, ca să verific locuri, străzi, copaci, palate, dar şi fiindcă mi se făcuse teribil de poftă de locul descris.
Ultima carte pe care ați scris-o este o frumoasă carte pentru copii, călătoria unei fetițe de 13 hotărâtă să-l salveze pe condorul Isidor. A fost dificil să vă întoarceți, să retrăiți copilăria?
— Este o poveste scrisă cu foarte multă plăcere. Am încercat să mă adresez unui cititor universal, să spun o poveste nu doar pentru copii şi adolescenţi, dar şi pentru acei adulţi care, ca şi mine, iubesc cărţile dedicate tuturor vârstelor, romanele unor autori precum Michael Ende, E. B. White... E.B. White spunea că trebuie să ridici ştacheta când scrii cărţi pentru copii, nu să o cobori. Am căutat să scriu cu foarte multă seriozitate. Într-un fel, cred că „O vară cu Isidor” este cea mai solid construită dintre cărţile mele. Nu m-am reîntors în copilărie, n-am retrăit-o, am fost adultul care inventează şi spune o poveste pentru ceilalţi.
Vă regăsiți în această fetiță? Are ea ceva din visele dvs.?
— Mă regăsesc mai degrabă în condorul Isidor, deşi forţez mult făcând această afirmaţie. Pentru el am scris cartea. Pentru ideea de viaţă în cuşcă şi eliberare. Probabil că, într-un fel sau altul, trăim cu toţii în cuşti. Am vrut să sparg lacătele, să salvez pasărea asta mare, colosală, frumoasă, bătrână, care se afla de patruzeci de ani într-o cuşcă. Fetiţa, Serena, e inventată pentru a-i fi salvarea. E o eroină, o anti-prinţesă: ea nu vrea să fie salvată, ca odinioară, ci salvează. Sigur că uneori mai împrumutăm personajelor din experienţele noastre, dar e important ca poveştile să funcţioneze dincolo de noi şi obsesiile noastre.
Ce reprezintă pentru dvs. o călătorie adevărată? Unde vă place să călătoriți și ce căutați în călătoriile adevărate? Oameni, locuri, muzee, momente magice?
— Îmi place să fiu singură sau însoţită de o singură persoană. Să merg la pas, neapărat, să văd oraşul pe jos, să cutreier pe străduţe, cu harta în mână, nu pe urmele obiectivelor turistice, ci doar ca să nu mă rătăcesc, să descopăr singură ceea ce pot descoperi. Să aud oamenii vorbind. Să văd ce copaci cresc acolo, ce flori, ce păsări sunt, cum miroase pe trotuarul din faţa unei patiserii, cum arată librăriile... Călătoresc doar cu avionul sau trenul, niciodată cu maşina. Cred că oamenii ar fi mai fericiţi dacă ar renunţa la maşini.
Ce înseamnă pentru dvs. o călătorie reușită?
— Suficientă linişte încât să mă aud gândind. Un bagaj foarte mic. Cel mai mic! Şi bucuria descoperirii unui oraş.
Există locuri de care v-ați legat sufletește si unde ați dori sa reveniți?
— Mă simt legată de Sinaia, loc în care am revenit în primăvara asta. Scrisesem mai mult de jumătate din „O vară cu Isidor”, iar cea mai importantă parte a cărţii se petrece în Sinaia. Am fugit acolo, ca să verific la pas fiecare străduţă, fiecare copac, fiecare turn descris când stăteam la biroul de acasă. S-au întâmplat mici miracole, am întâlnit în realitate locuri descrise din imaginaţie.
Aş vrea să revăd Budapesta şi Belgradul. Aş vrea să ajung măcar o dată la Sankt Petersburg!...
La ce visați în momentele de relaxare?
— La noua poveste, pe care aş vrea să o încep la toamnă. Şi mă uit de la fereastră la zborul pescăruşilor seara, la apus, când avioanele lasă pe cer o dâră roz, ca-n „Foc palid”, romanul lui Nabokov.
Interviu acordat Mariei Capelos, pentru revista Insight - Tarom, iulie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu