Fără traduceri anul acesta
Mi-am propus ca anul acesta să nu traduc. Nimic.
Mai sunt vreo două romane traduse încheiate, care o să apară când le vine vremea, când le vor face editurile. Însă nu voi mai traduce nimic nou, cel puțin până la capătul anului. Poate și după.
Primesc în continuare propuneri, unele nu mi se potrivesc deloc, sunt cărți pe care nici nu le-aș citi - de ce le-aș traduce? Sunt cărți care îmi îmbolnăvesc și-mi omoară scrisul. Care mă anihilează preț de trei, patru luni. Trei luni înseamnă un sfert dintr-un an. Patru luni înseamnă o treime de an. Ce de tristeți într-o matematică simplă. Când traduci, n-ai loc de nici o poveste de-a ta, n-ai loc de nici o virgulă din tine, te pierzi într-o lume și-ntr-un limbaj străin - și cam contează ale cui sunt acestea. Pentru Beckett, pentru cei foarte buni, merită să te anulezi, să te suspenzi, este de fapt o îmbogățire la capătul drumului; dar în cazul unor autori de cărțulii simți pur și simplu că mori îngropat de viu, sufocat. Contează cui îi dai acele luni ale tale, acei ani ai scrisului tău.
Sunt încântată când traduc ceva ce îmi place și sunt și mai încântată când pot trăi fără să traduc, doar din drepturile de autor, din colaborările care au legătură cu scrisul. Sunt mulțumită că se poate. Traducerea de cărți e povară atunci când cartea nu ți se potrivește, când scriitorul pe care-l traduci dându-i fiecare ziulică a ta nu-ți dă ție nimic în schimb - în afara plății pe traducere, prevăzută-n contract.
Sunt un om care scrie și care a ales la un moment dat să traducă o carte care i-a plăcut foarte mult. Apoi alta. Când începi să fii sufocat de oferte care n-au legătură cu tine, trebuie să te poți retrage cumva. Nu vreau să fiu harnicul muncitor dintr-o industrie gălăgioasă. Și nu sunt.
Ce efort, câte explicații nocive doar ca să poți rămâne ceea ce vrei tu să fii.
Scrisul. Am cărți încheiate și cărți în lucru - sunt în plină îndrăgostire, e plăcut și e chin. Îi sunt recunoscătoare oricărui om care-mi cere o carte sau doar o poveste. Care mă invită și mă așteaptă să scriu. E ceva nespus de prețios treaba asta. În peisajul ăsta, iau orice propunere de traducere ca pe-un atac mișelesc! :)
Lentoare - și cărțile-s oameni!
Și, dacă tot vorbim de industria colorată și gălăgioasă, agitată, o să spun și eu, la capăt de târg, deși aș putea să o spun în oricare dintre zile, cât de rău îmi fac listele și turnurile de cărți, acele turnuri imense de volume așezate la poză, într-un soi de citit-împotriva-naturii, teancuri și liste de cărți de citit sau citite într-o lună sau într-un an, niște oribile simboluri ale grabei, niște fluturări de coperte, dovezi ale lipsei de atenție, de dragoste, de fidelitate, de conștiinciozitate, ceva ce mă îngrozește de-a dreptul. Am văzut turnuri de cărți „citite luna asta”, în care una dintre cărțile acelea nu putea fi citită cu adevărat într-o lună - ah, iar numele autoarei acelei cărți era scris greșit, de două ori la rând. Dacă nici numele n-a fost citit bine, e lesne de priceput ce s-a ales de cartea groasă, scrisă în vreo șapte ani și expediată în trei zile. Liste în care cărți excepționale erau puse la zid cu „nu mi-a plăcut”, deși era clar că n-a fost timp nici măcar de-o lectură în diagonală. Liste ridicole în care recomandate sunt porcării arhinecunoscute dar bine marketizate, în timp ce cărți minunate, de autori bestiali, vin la coadă, la capitolul „dezamăgiri”.
Nu, toate astea nu fac deloc bine cărților. Ba fac cât se poate de rău. Cărțile expediate în halul ăsta suferă ca naiba.
Și m-aș opri aici, oricum simt că e degeaba, șuvoiul curge neliniștit mai departe, mă duc iarăși la ale mele.
Strig, totuși: Jos graba! Jos listele! Jos turnurile! Jos ronțăitul pe bandă rulantă!
Mai opriți-vă, mai gândiți-vă. Întindeți mâna, luați o singură carte. Fiindcă și cărțile-s oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu