O cronică amplă, extraordinar de generoasă, a biografiei romanțate Luchian. Ochii, sufletul, mâna, a apărut în revista Apostrof: „Un zugrav” de Radu Constantinescu. Mai jos, câteva fragmente; cronica poate fi citită integral aici.
*
Un astfel de volum este şi Luchian. Ochii. Sufletul. Mâna de Veronica D. Niculescu, editura Polirom, Iaşi, 2020. Personalitatea marelui pictor, evocată sobru, în limitele realităţii istorice, capătă contur printr-o reconstituire exemplară a destinului său zbuciumat, supus unor încercări existenţiale dramatice. Respectând structura tradiţională a unor astfel de lucrări, volumul urmează riguros firul vieţii artistului, de la primele sale încercări artistice din anii copilăriei, când era să fie pedepsit pentru că o desenează pe…bucătăreasa familiei, Safta cea urâtă, şi până la dramaticele momente din finalul vieţii, când scleroza îi mutilează corpul fiind nevoit, pentru a putea întinde culoarea pe pânză, să-şi lege penelul de braţ.
Cartea este scrisă alert, cu metafore bogate, pe măsura exploziei de culoare şi lumină din pictura artistului. Dar, dacă ar fi să identific cea mai semnificativă trăsătură a întregului demers epic al Veronicăi D. Niculescu aceasta ar fi, fără îndoială, autenticitatea reconstituirii. Autoarea procedează ca un versat restaurator de artă, caută cu acribie şi răbdare dovezi, urme, mărturii, le examinează şi le evaluează pe îndelete, pentru ca, în final, din însumarea acestor cioburi colorate, în nuanţe vii sau sumbre, să recompună un grandios vitraliu, viaţa lui Ştefan Luchian.
În acest context, merită subliniat remarcabilul efort al autoarei de a integra cât mai verosimil elementele de ficţiune firului narativ biografic, pentru a păstra drumul, aşa cum însăşi mărturiseşte, „cât mai aproape de adevăr“. Documentarea este exemplară.
Meritorie este şi încercarea autoarei de re-compune „biografia“ unor pânze celebre ale pictorului. Cu un suport ficţional plauzibil, se derulează, astfel, povestea realizării La împărţitul porumbului, 1905, a pastelurilor diafane de la Brebu, 1908, a Moarei de la Poduri, 1909, a Lăutului, 1912, a dramaticei picturi Un zugrav, 1906, lucrare care rămâne un emoţionant document de viaţă, o mărturie a suferinţei însăşi pe care şi-ar fi dorit s-o picteze. În faţa uleiurilor, acuarelelor, pastelurilor – portrete, peisaje sau flori, Veronica D. Niculescu se străduieşte cu succes să pătrundă dincolo de stratul de culoare şi să descifreze meandrele sufleteşti ale celui care, urmând destinul bunicului său, Andrei, zugrav de biserici, şi-a câştigat renumele de pictor al florilor, al oamenilor simpli.
Biografiile romanţate ale
editurii Polirom aduc o binevenită pată de culoare şi inedit în peisajul nostru
editorial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu