Poate că din casă vremea asta pare câinoasă, dar odată ce ieși e fantastic... Am umblat mult, cu mănuși, cu umbrelă, cu gluga trasă pe cap, singură, am bătut două parcuri, roată, roată, iar roată, când mă apropiam de casă coteam și iar mă pierdeam pe alei, e minunat când plouă, afară, departe de străzi, de mașini, pe poteci, m-am vârât pe sub coroane ample de copaci plini de frunze îngălbenite, m-am cufundat și într-un rond larg, mărginit de brazi, unde știam că dacă am noroc o să văd păsări speciale, și erau acolo, era un măcăleandru, cu pieptul lui cărămiziu, erau și mierle, mâncau bobițe roșii, vorbeau mult și se uitau atente, se mirau de vizitatoarea înlemnită, m-aș fi culcat acolo, lângă pârâiașul lor, să ies peste un an, peste două anotimpuri, e atâta liniște în parcuri când plouă și atâta viață lipsită de apăsare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu