Bucatica mea de Hollywood

Dacă aş fi aflat din timp, poate că m-aş fi dus la castingul pentru figuranţi în "Ghost Rider 2". Ar fi fost o experienţă. Plus patruzeci de lei pe zi. Chiar şi aşa, m-am pomenit astăzi plimbîndu-mă prin decor, printre figuranţi, stranie senzaţie. Piaţa Mică. Nişte gherete nu diferite de cele care împînzesc piaţeta uneori, pe la tîrguri. Doar cînd te apropiai sesizai diferenţele, detaliile: produsele hiperaranjate şi încremenite, amintind de cele de pe vremuri de la Ziua Recoltei, vînzătorii deloc hăituitori, lipsa preţurilor pe tarabe. Vînzătoarea de varză vorbind la mobil: "Ne-au dat dimineaţa cafea şi ceai, acum aştept pauza viitoare, cică o să ne mai dea nişte...". Băbuţa cu porumb şi usturoi hodinindu-se pe scăunel, zîmbind la poză. Pe la mesele restaurantelor, clienţi gri, feţe palide, încremenire, lipsă bucurie şi vervă, lipsă pahare şi farfurii. Maşini ambalate. "Cine nu face parte din figuraţie să părăsească zona!" Adevărul e că se putea rămîne fără nici o problemă, pe acolo, printre bostani. Dar am plecat, pe sub turn, spre casă. Nimic de făcut.

Oh, Sailor!...

Ghici cu cine m-am întîlnit prin Piaţa Mare?
Fără să-l caut, fără să-l aştept, fără să mă înghesui, fără să stalkeresc. Ştiam că e prin zonă, ştiam că pe undeva pe la biserica unde mi-ar fi plăcut să mă duc, dar mă oprise o jenă, aşa că mă plimbam cam fără ţintă.
Am auzit un grup de adolescenţi scandînd ceva ce mi-a sunat a "Li-ber-ta...", cocoţaţi pe soclul lui Gheorghe Lazăr. Abia apoi am văzut caravanele Castel Film. Apoi m-am apropiat. "Ni-co-las!..."
Nu m-am abătut mai mult de zece paşi de la drumul obişnuit. N-a durat mai mult de un minut şi uite-l, nu ştiu cum de-am ajuns la doi-trei metri de el. Nicolas Cage. Rupt din lună, frumos de pică, amabil, zîmbitor. Am făcut vreo trei poze, apoi pur şi simplu am stat şi l-am privit cum dădea autografe pe caieţele. M-am tot uitat şi i-am tot zis în gînd "Oh, Sailor". Apoi ne-am dus fiecare la treburile noastre.

Cu sau fara?

Iar azi, după Zilele de Poezie "Iustin Panţa", după trei ore dense şi nespus de plăcute la bibliotecă, mergînd spre casă, traversînd Parcul Astra, mi-a ieşit chiar poezia în cale. S-a oprit, a întrebat: "Cu sau fără?". Mîna fetiţei ridica floricica, o punea la loc. Cu!

Institutul Blecher la Sibiu, aseara

Aseară, Institutul Blecher la Sibiu, în cadrul Colocviilor Revistei Transilvania, cu O. Nimigean citind din "Rădăcina de bucsau". Paginile 225-232, pentru amatorii de detalii. Aveam cartea în poală, întîmplător am deschis exact de unde citea autorul, aşa că am urmărit lectura cu "subtitrare". Delicios spectacol, dacă deschideţi cartea vă imaginaţi şi accentul. Mi-a plăcut şi textul lui Ovidiu Baron, selecţie dintr-un roman în lucru. Şi atmosfera, blîndă şi relaxată, totul aşa cum îi şade bine călătorului într-o pivniţă, într-o seară de toamnă.

*

Premiile revistei Transilvania 2010 au mers la O. Nimigean şi Andrei Terian. Este pentru prima oară cînd în cadrul colocviilor premiile se acordă pentru volume apărute de-a lungul anului respectiv. În cazul celor doi, "Rădăcina de bucsau" şi "G. Călinescu. A cincea esenţă".

O plimbare

Lansari, lecturi

Se anunţă un sfîrşit de săptămînă delicios la Sibiu. Colocviile revistei Transilvania pun iarăşi scriitorii pe drumuri, pentru a şaptea ediţie. Despre a şasea s-a scris aici - şi, citind acum finalul acelui articol, nu pot să nu îi compătimesc pe invitaţii care fac mari eforturi, parcurgînd un drum care normal ar lua patru-cinci ore, într-un timp dublu sau chiar triplu: nici anul ăsta nu-s trenuri directe dinspre Bucureşti spre Sibiu, blestematul de pod dintre Sibiu şi Braşov rămîne rupt. De atîta amar de vreme. O noutate vine din altă parte - Institutul Blecher joacă în deplasare, în cadrul colocviilor: la librăria Humanitas, vineri seara, incluzînd o lansare a lui Ovidiu Nimigean.

Programul Colocviilor Revistei Transilvania, 5 şi 6 noiembrie, sala de evenimente a Librăriei Humanitas din Sibiu:

Vineri
17, 00 Deschiderea Colocviilor
Clubul de lectură Institutul Blecher, ediţia XXVIII. Organizator: Claudiu Komartin
Lansarea romanului Rădăcina de bucsau de O. Nimigean.
Prezintă: Bogdan Creţu, Alex Goldiş, Radu Vancu, Dragoş Varga.
Lectura poetului Emilian Galaicu-Păun. Lectura prozatorului Ovidiu Baron.
Discuţii

Sâmbătă
10, 00 Masa rotundă cu tema Mutaţiile est-eticului
12, 00 Prezentarea antologiei "Am să te sufoc, dragă oraş". Poeţi tineri din Sibiu, editată de Centrul Cultural Interetnic Transilvania. Prezintă: Dragoş Varga
Prezentarea volumului Taxa pe viciu de Dan Herciu. Prezintă: Irina Petraş
Prezentarea volumului Camiku de Mihai Curtean. Prezintă: Radu Vancu
12, 30 Decernarea Premiilor Revistei Transilvania pe anul 2010
13, 00 Recitalul poeţilor invitaţi

Şi iată şi programul Zilelor "Iustin Panţa" (organizate de Euphorion şi care au loc imediat după colocviile Transilvaniei):

Sâmbătă, 6 noiembrie, Biblioteca ASTRA
Orele 16:30 – 19:30
Expoziţie fotografică: Ion Cucu
Lansări de carte:
- Aurel Dumitraşcu, Cine merge în Paradis
Prezintă: Adrian Alui Gheorghe
- Adrian Alui Gheorghe, Paznicul ploii
Prezintă: Dumitru Chioaru
- Emilian Galaicu – Păun, Armele grăitoare
Prezintă: Leo Butnaru
- Dumitru Bădiţa,
Invitat la Săvârşin
Prezintă: Radu Vancu şi un cristian
- Radu Vancu, Sebastian în vis
Prezintă: Dragoş Varga şi Andrei Terian
- Dumitru Chioaru, Noi developări în perspectivă
Prezintă Andrei Terian şi Mircea Petean
Orele 19:30 - 20:00
- Decernarea Premiului “Iustin Panţa”
Prezintă Ioan Radu Văcărescu şi Andrei Terian

Duminică, 7 noiembrie, Biblioteca Astra
Orele 9:30 - 11:30
Masă rotundă pe tema Starea poeziei, azi
Moderatori: Emilian Galaicu-Păun, Ioan Es. Pop şi Claudiu Komartin
Orele 11:30 - 12:30
Recitalul poeţilor prezenţi

La margine de Sub Arini

Era o astfel de zi.

Luni si marti in Sub Arini

Luni şi marţi în Sub Arini. Senzaţia de complicitate a puţinilor ce se plimbă ziua în amiaza mare prin parc, în timpul săptămînii. Gîndul că toţi avem un beteşug sau altul, o lipsă sau alta. Bătrîni cu cîini şi mai bătrîni, un collie cu ochii lipiţi, sătul probabil de cîţi l-or fi strigat Lassie, o grăsuţă pe bicicletă pedalînd mult prea iute, un handicapat cu bastonul metalic alături de bancă, o femeie cu ochelari, speriată cînd şi-i dă jos pentru o clipă, văzînd cum aleea îi alunecă brusc de sub tălpi, căutînd un sprijin, punîndu-şi ochelarii la loc şi continuînd să inventarieze beteşugurile.

Luni seara, urechile ciulite!

O invitaţie pentru luni seara, de la ora 19: emisiunea "Douăzeci, zece - probă de cultură", de Adela Greceanu, pe Radio România Cultural, realizată de data asta la Bistriţa. Picanteriile aici. Cum ar veni, vor vorbi nişte oameni care tac şi fac.
Poza, evident, se dedică realizatoarei.

Alta copilarie

*

Se ţin scai copilăriile de mine. Ce bucurie, aseară tîrziu. Pe TVR Cultural, filmul "Bani de buzunar" ("L'argent de poche"), de François Truffaut. De revăzut oricînd.

Divina copilarie

"Sebastian în vis e Sebastian din trezie făcut poezie", "Sebastian în vis" e "Divina copilărie". Uitaţi orice text de pe blog, voi, cei ce credeţi că aţi citit cartea lui Radu Vancu în transmisiune directă, pe cînd se croia, şi poftiţi de luaţi cartea de hîrtie, "the same pitic, altă scufie", da, chiar "Divina copilărie", de-acum împărţită în cînturi şi turnată la fix între noile porţi de carton! Infernal de paradisiacă.

Dupa demolare

Era o astfel de zi. Tabucchi, şerveţele mentolate, ochelari noi, "Sebastian în vis", perne cu cap de pisică, pluş, panglici, şnururi, nasturi, jazz, parbriz cu lumina răsfrîntă în mii de picături.

Tiuk! nou

Tiuk! de toamnă e pe net şi e animalier!
Priviţi! şi nişte fragmente.

Cu sârguinţă blândă a bătut vântul toată noaptea trecută, bântuind prin oraş încolo şi-ncoace, plecând, revenind, uneori ezitant în rotocoalele sale, alteori insistent în aceleaşi repetate refrene. Ce tainice mesaje o fi încercat să transmită lovind, lovind, lovind întruna cu bucla unui zăvor în obloanele...

Astazi

La radio, vestea zilei: 11 octombrie - Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Durerii.
Ce bine că m-am trezit de la 5!

Locul tau de linga florareasa

Cîinele meu cu pulover, cîinele meu cu pulover albastru, zadarnic te-am căutat în cea mai friguroasă dintre zile, locul tău de lîngă florăreasă era gol. Dar tu erai undeva. Şi-am tot mers, părul încîlcit, doi crenvurşti Angst în buzunarul pardesiului. Ţi-aş povesti, consider că se cuvine să ştii, că la întoarcere locul tău era ocupat, un necunoscut roşcovan cu trei picioare şi cercel în ureche. Chiar cînd întindeam palma să-l mîngîi pe creştet el s-a lăsat în jos, aşezîndu-se pe rană. Dar scăpasem de Angst, era deja o vreme de cînd frica se mutase în burta cerşetoarei de pe pod. Cîinele meu cu pulover, zadarnic te-am căutat în cea mai friguroasă dintre zile.

De cotlon

Timişoara, drumul ăsta plăcut-forţat la fiecare trei luni.
În tren, unul din patru oameni citeşte. Poate doi din patru. Să zicem cel puţin unul într-un cuibar de patru locuri. Trei din patru cititori au sub 40 de ani. Doi din patru au sub 30 de ani. Trei din patru cărţi sunt din cele cu pagini îngălbenite. '84, a mea. Regional, patru din patru îngălbenite. Ignorînd ochii aţintiţi pe pagini, voci piţigăiate declară şi declamă decăderea noilor generaţii - clasic (cum să nu devii clasic în viaţă - alarmă!). Ce se vede printre pagini? Bîtlani decolînd spre apus.
Timişoara, dulce decădere. Ochii se deschid doar după verdict. E bine. O stradă scăldată în miere. Jumătate pustie. Jumătate infestată. Cocalari cu geci de fîş pe pieptul gol ies la orele prînzului de la şcoala de arte şi meserii. Arte şi meserii? Puseu de panică. Mers de şobolan. Capul străzii. Magazin de arme şi unelte de pescuit. Un coşar cumpărîndu-şi langoşi.
Decăderea continuă a unui oraş frumos. Vizibilă doar la vizite atent drămuite. "Nu te pune cu timişorenii!". Oroare. Stîlpi metalici unde-a fost piatră. Ornamente ştirbite. Faţade colorate. Acoperişuri lucitoare.
Dar frumuseţea din centru. Păturici portocalii pe scaunele cafenelei. Unul din patru. Pisici pe terasă, adulmecînd tivurile pantalonilor, privind în gol, aţipind, tresărind. Pisică înduioşător tolănită cu burta în sus sub mîinile necunoscute.
Acasă. Terminat cele 1600 de pagini. Aş vrea să dispară filamentul din ochiul drept. O să dispară? Vestea bună, deodată venind din spate, într-un fel tot din Timişoara, ca o bătaie prietenească pe umăr. Ai uitat asta. Am uitat, n-am ştiut, n-aş fi bănuit. Să practicăm exerciţiile de admiraţie. Încerc şi eu. Linişte. Mulţumesc. Admiraţia! În acelaşi timp în care-ţi ştergi sudoarea, n-ai ce faci şi ştergi şi scuipatul odihniţilor care te-au năclăit aşa, ca din joacă, undeva pe traseu. Sînt obosită. Fericită, cumva.
Cam criptat, da, fiindcă mi-e dor de început.

Pisicaraie

Zile de vacanţă. Viaţă de pisicoanţă.
O jenă tot mai mare de-a povesti.
O muscă în casă. După două-trei zile, mă mir cum de voiam, la început, să o prind. E ditamai pedeapsa şi-aşa pe capul ei, bîntuie singură din cameră în cameră, trasează paralelipipede şi sinusoide căutînd, căutînd ceea ce n-o să găsească. E singură. Ba în sufragerie, ba în dormitor. Holul e lung. Fereastra i-o deschid degeaba. Mi-amintesc de închisoarea de catifea.

Pofta-n cui

Era o astfel de zi.

Pagini si spite

Toamna cad cuiburile din copaci.
Am terminat! Am terminat în prima zi de şcoală. Am tradus canibalic, aproape cinci luni de îngurgitare şi golire pînă la refuz. Sînt stoarsă de plină. Aş fi putut urla, dar nu urlam.
E vremea de plimbări cu bicicleta şi de ocupat de turnuleţul acumulat lîngă pat. Şi pentru că trebuia marcată ziua, fie ca ea să fie o astfel de zi.



P.S. - ca să-mi declar încă o dată admiraţia pentru Book Depository, de unde mi-au venit prin Royal Mail, în zile ce se pot număra pe degetele de la o mînă şi-un pic de la a doua, cu zero taxe, preţioase ajutoare.

Inca asa

Era o astfel de zi.

Sisters of Mercy - Muzica, precum literatura

Ca să recuperăm un pic nepovestitele. Best of summer (în afară de urcatul pe-o bicicletă după o mie de ani) - concertul Sisters of Mercy de la Sibiu şi întîlnirea cu ei din ziua precedentă, la conferinţa ARTmania.
La ARTmania au fost trei zile cît o vacanţă. Încă o vacanţă la mine acasă. A fost sau n-a fost? Ah, şi încă cum a mai fost…
A început cu o casetă. O casetă neagră, în ’92, pe care scria “The Sisters of Mercy – Temple of Love” (o am şi acum, o ascult şi acum). Şi nici cu gîndul nu gîndeam, pe cînd caseta se muncea în casetofonul lîngă care reuşea să doarmă o pisică cu ochi albaştri, că o să-i văd şi o să-i ascult live pe cei care-mi cîntau doar mie în dormitor.
De aproape douăzeci de ani nu mai scot albume - o grevă cu dedicaţie specială caselor de discuri, dar compun, cîntă. Concerte, deci, iar asta după cum ne e norocul...
Şi-au venit la mine-acasă. Nu dau doi bani pe numele de pe buzele tuturor; dau tot sufletul pentru cei doar ai mei. Pe-atunci, nici măcar o a doua pereche de urechi pe lîngă mine. Acum, pe-alese, dătători de suflete. Templul a vibrat. Fiindcă “I Was Wrong” şi fiindcă “Vision Thing” şi fiindcă… Credincioşii (după ridicarea din sprîncene de la început) au înţeles şi ceaţa groasă care îl ascundea pe solistul Andrew Eldritch, şi momentul cînd ceaţa s-a risipit. Muzica, precum literatura - ideal doar o voce, ideal nici un chip.

Momentul de final:

Buna ziua!

Unde-ţi este, vară, boldul?
Şi totuşi, a fost o vară bună. Departe de tot şi de toate, aşa, stînd pe loc, pe loc, pe loc. Vara lui B. Fiindcă Beckett şi fiindcă Belacqua. Fiindcă poveştile-s realitatea. Pîinea prăjită din carte se mută la mine-n farfurie. Brînza mirositoare, la fel. Babilani, boscheţi, birjari. Bicicleta? Şi bicicleta! Rubinie, Ruby, Tiffany, pliabilă, strigînd la mine din roata din spate: hai, hai! Hai!
Trag aer în piept, îmi apăs pe nări cu două degete şi mă cufund în ultimele zile însorite. Încă un pic. Cînd cad primele frunze vînătăile-s duse. Bună ziua, toamna mea!

La revedere!

Singeroase

Era o astfel de zi.
Cine poate sînge-roase.

Am adoptat un Smeagol

Vi-l prezint pe Smeagol. A fost adoptat sîmbătă de la ultima campanie de adopţii a Animal Life Sibiu şi e filozofete în dezvoltare. Deja i-a făcut o vizită lui Cioran. Medicului veterinar Cioran, de la două blocuri distanţă de vizuina lui. Deocamdată, ca toţi pisoii, e ab-so-lut terorist. Ceea ce face ca numele să i se tot schimbe de pe o zi pe alta. Dar Smeagol rămîne. Smeagol bun. Strigat şi Semi, cîtă vreme e la grădiniţă. Că e şi bun, şi rău, şi alb, şi negru, şi douămiist, şi optzecist (ca televizoarele, adică, alb-negru), şi, şi, şi...
Şi de cînd a fost adoptat, nu ştiu cum şi de ce, dar îmi vizitează blogul cineva tocmai din localitatea turcească Pisikli!
*
Şi-am mai "adoptat" un coolerpentru laptop, răceşte incredibil, am scăpat de căldura insuportabilă, mă ardea la încheieturi, mi-a crescut confortul orelor petrecute la birou... Şi nici nu ştiam că există aşa ceva, acum o lună. Lui n-a trebuit să-i pun nume, îl chema deja Microsoft.

Bancnotele pierdute

Dimineaţa devreme, cînd străzile sînt încă pustii, văd de la fereastră un bărbat ieşind dintre blocuri, ştergîndu-şi ochii cu o batistă. Plînge din cauza unei femei, poate? Kunderofila din mine răspunde: cu siguranţă! La prima scară a blocului din stînga, la etajul doi, vreo femeie a scuturat cearşafurile. O scamă rătăcită... Lacrimi de aşternut.

S-au dus şi cele trei drumuri, am închis triunghiul Timişoara-Cluj-Bucureşti, asta a fost toată vacanţa. Înapoi acasă, la B. Vara asta o petrec cu botul în traducere şi cu cartea mea la sertar.
Am comis, de vreo două luni, şi sinuciderea online. Plăcut timpul recuperat. Oricum, nu s-au primit sesizări... Voi scrie şi aici mai puţin.

Sîmbăta trecută, seara, după Bookfest, o plimbare în potcoavă pe străzile din jurul hotelului. Canicula pustiise întreaga zonă. Respirau din toate firele de praf magazinele de antichităţi, rame şi statuete de ipsos, fotografii, păpuşi cu zîmbet spart. O cerşetoare pe scara unui hotel falimentat. Pe trecerea de pietoni, bancnotele pierdute, înfăşurate într-un bandaj alb, foarte curat.

Originalul Laurei

Ţin în mîini Originalul Laurei. De fapt, l-am ţinut în mîini, în ochi, pe stradă, la birou şi în pat. Acum se odihneşte lîngă mine. Este o carte deosebit de frumoasă, nu mă mai satur să o privesc, să caut detaliile... Am scris vreodată despre senzaţia ciudată pe care o ai cînd primeşti cartea scrisă sau tradusă de tine? Nu. Mai bine. N-o s-o fac nici acum.
Am încercat să spun cîte ceva despre carte, şi în general despre traducerile din Nabokov, într-un interviu acordat Oanei Pulpă, pe Pandora's, platforma on-line a Realitatea.net.
Lansăm cartea la Bookfest, pe 12 iunie, la ora 12.30, la standul Polirom.
Mai spun doar că, privind cartea, mă bucur de alegerea fotografiei pentru copertă. Portretul lui Nabokov e cît se poate de potrivit. Romanul neterminat vorbeşte infinit mai mult despre un scriitor decît o carte terminată.

După TIFF

Dragii mei puţini prieteni care mă vizitaţi aici,
Se cuvine, cred, să povestesc despre TIFF. M-am întors aseară, bulversată de toate cele întîmplate, fericită, obosită. Am dat drumul un pic la televizor şi mi-a rămas bucăţica de pîine în gît cînd am citit "News alert: Au scăzut salariile". Zău? Nu ştiam. Aşa că mă întorc în lumea filmelor, scenariilor, mai reală decît realitatea din tv.
Înainte de toate, premiul "Trei zile la TIFF" a fost un dar minunat. O vacanţă într-un oraş unde nu mai fusesem decît o singură dată, pe fugă. M-a copleşit totul. Dealul în vîrful căruia am fost cazată, cu scările multe-multe, uşor de coborît, infernal de urcat, echivalentul unei duzini de etaje. Liniştea de sanatoriu. Oraşul! Cinematografele uriaşe, puhoiul de public, frenezia, densitatea de vedete, vedete la modul real, prezenţa echipelor la finalul proiecţiilor...
Despre filme. Premiul spectatorului ce sînt se acordă filmului Medalia de onoare, regia Călin Peter Netzer. M-am felicitat că am mers să îl văd sîmbătă la prînz, le-am spus apoi tuturor celor care îl rataseră că este senzaţional - poveste, regie, interpretare. O surpriză grozavă. În plus, aici, pentru prieteni, o destăinuire: în rolul acesta, Victor Rebengiuc seamănă uluitor, seamănă ca-n oglindă cu tata. Are părul mai lung, se îmbracă, se miră, se încruntă şi rîde ca tata. Mă rog, voi aţi spune "tata ca el", pentru mine e invers.
Apoi ar fi "Marţi, după Crăciun", al lui Radu Muntean, impecabil, şi "Felicia, înainte de toate", al lui Răzvan Rădulescu şi Melisa de Raaf, în special pentru Ozana Oancea, despre care, iarăşi, am povestit tuturor cu încîntare. Şi cîteva scurt metraje, în top fiind "Colivia" lui Adrian Sitaru. Am ratat "Aurora" al lui Cristi Puiu - nu mai erau bilete cu multe ore înainte. Văzîndu-mi disperarea şi insistenţa, fata de la casă s-a aplecat peste tejghea şi mi-a şoptit cam jenată: "Dar mai vedeţi pe-acolo, pe-afară, că se mai vînd...". Nu mi-a mers nici aşa, n-am întîlnit nici un negru, doar pe Cristi Puiu însuşi.
Cît despre gala de premiere, aflaţi că n-am avut emoţii deloc, deloc. Stăteam foarte liniştită, stoarsă de emoţii după atîtea vizionări, aşteptînd premiile pentru filme, sperînd pentru cele care îmi plăcuseră enorm (şi chiar premiate). Apoi, aflaţi că organizatorii chiar fac tot posibilul ca să nu bănuieşti nici o clipă că vei cîştiga. Ba chiar să fii convins că nu vei fi tu alesul. Dacă am plecat de acasă sperînd că poate, poate, acolo m-am liniştit. Nu era cazul să mă zbat ca Rebengiuc în "Medalia de onoare" pentru vreo distincţie. Eram fericită că sînt acolo, într-o lojă umbrită confortabil. Gîndul că nu-s eu aleasa îmi era întărit şi de-o întîmplare în care hazardul şi-a jucat rolul: nu primisem invitaţia pentru gala de decernare a premiilor, deşi mi se spusese că mi-a fost trimisă la hotel. Nu era şi nu era. Primisem însă un dar foarte simpatic de la HBO, lucruşoare personalizate, printre care un tricou cu True Blood. Cu sînge care îmi curge de la gît! Asta e, îmi ziceam, trei zile grozave de TIFF şi-un pic de vampirizare, be happy!
În ultima clipă, chiar înainte de plecarea la gală, recepţionera de la hotel mi-a găsit invitaţia. Mă aştepta, unde credeţi, chiar în cutiuţa cu numărul camerei mele, unde ea nu căutase. Iaca loc să te piteşti! Recepţionera, daţi-mi voie să zic, asemănătoare celei din "4, 3, 2" sau din "Medalia de onoare" (da, e aceeaşi actriţă, într-un rol întrucîtva similar).
Ne-am întîlnit, toţi finaliştii, cu reprezentanta HBO, Ileana Cecanu, care ne arăta amabilă unde stăm, pe unde intrăm şi pe unde ieşim dacă sîntem strigaţi pe scenă. Urmează faze care pot fi povestite doar între patru ochi - faze simpatice, care m-au făcut să stau foarte liniştită pe scăunel, convinsă că ştiu deja cine-i cîştigătorul, şi să nu-mi repet vreun speech, să nu fac ca personajul lui Rebengiuc în "Medalia de onoare" înainte de întîlnirea cu Iliescu, care avea să-l decoreze: "Domnule preşedinte, sînt onorat să... Domnule preşedinte, asociaţia de locatari..."
Nu mai ştiu cum am sărit de pe scaun, cum am ajuns pe scenă (dar sigur m-am lovit de ceva, m-a durut apoi lăbuţa stîngă), ce-am zis orbită de reflector... Ştiu că erau mîini care te ajutau, te luau, te îndrumau, înainte şi după... Mă simţeam ca şoricelul din clipul cu "I will survive!...", îl vedeam pe Tudor Giurgiu zîmbind încurajator. Poze, interviu, tremurici, zîmbiţi mai mult, zîmbiţi, zîmbiţi, doar aţi cîştigat!
Sînt fericită, normal. Zîmbesc, dar acasă la mine.

Despre scenariul meu - "Curierul", cîştigător la categoria scurt metraje, Concursul Naţional de Scenarii HBO, are 26 de pagini, e primul scris în viaţa mea, se bazează pe o idee dintr-o poveste mai veche, dusă într-o cu totul altă direcţie. Se spune că ar fi, ca film, pagina şi minutul. Ar putea fi, deci, un filmuleţ de jumătate de oră. Scenariul va fi publicat curînd pe Liternet.

Toate premiile de la TIFF 2010, aici. Iar cîştigătorii de la Concursul Naţional de Scenarii HBO aici.


Spre hotel, pe dealul Cetăţuia.

Victor Rebengiuc, la gala de premiere.

Echipa filmului "Medalia de onoare", regia Călin Peter Netzer.

Răzvan Rădulescu şi echipa filmului "Felicia, înainte de toate".

Radu Muntean şi echipa filmului "Marţi, după Crăciun".

Cristi Puiu, înainte de proiecţia filmului "Aurora".

Telegrafice

Cu extraordinare emoţii plec mîine la Cluj, la TIFF. Nu cunosc oraşul deloc, cele trei zile de festival reprezintă un dar care mă cam amuţeşte. Sînt intimidată pînă şi de dealul pe care se află hotelul... Hotel cu acelaşi nume ca şi cel din "Rege, damă, valet"...
Apoi, încă nu s-au stins emoţiile Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (care continuă pînă duminică). Azi am participat la moderarea unui spectacol lectură, în Librăria Humanitas. Un text de Lia Bugnar, "Felii", cu Ofelia Popii interpretînd senzaţional cele opt roluri feminine, în regia lui Radu Alexandru Nica. Subterana a fost plină, ce păcat, ce păcat, ce păcat că presa locală lipseşte cu desăvîrşire de la întîmplările astea frumoase şi nu duce vestea mai departe. Altfel ar fi ştiut şi alţi iubitori de literatură şi teatru de minunăţia asta de piesă care e posibil să se monteze la teatrul sibian în viitor, şi s-ar fi bucurat şi de prezenţa lui Ioan T. Morar şi a Ancăi Măniuţiu, ca moderatori, şi de întîlnirea, în public, cu Cătălin Ştefănescu, I.B. Lefter, Dorina Chiriac... C-aşa e-n festival.
La final, emoţiile cele mari: mîine iese de la tipar "Originalul Laurei" de Vladimir Nabokov. Intimidantă poveste.

Tragedia lui Erofeev

În fiecare an, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu apar mari surprize la capitolul lansări de carte. Ştiu că întotdeauna e rost de cel puţin o captură de zile mari. Şi iată captura, şi iată ziua! Azi, printre cele zece volume lansate, Venedikt Erofeev, "Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului" - Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, traducere de Maşa Dinescu. O tragedie în cinci acte. Ediţie alcătuită de Anca Măniuţiu. Cum cartea nu prea va putea fi găsită prin librării, cine poate să dea fuga la centrul Habitus, unde au loc conferinţele teatrului. Cel mai sigur ar fi pe la ora 11, cînd sînt lansările şi apare miraculosul stand.
Ca să mai condimentăm bucuria, iată începutul postfeţei de Emil Iordache: Piesa lui Venedikt Erofeev, "Noaptea Walpurgiei sau Paşii Comandorului" a fost scrisă în primăvara anului 1985, după ce autorul (pentru a doua oară în viaţa sa) fusese internat într-o clinică de psihiatrie şi experienţa iadului (sau raiului - în funcţie de gradul de beţie) său interior dobîndise conotaţii de coşmar social-medical. Şi finalul: Cît despre limbaj - cel care a citit "poemul" Moscova-Petuşki îl poate aproxima, mai adăugînd ceva "tărie" cuvintelor, dintre care unele, în mod obişnuit, nici n-ar putea fi pronunţate pe o scenă.

S-ar cuveni să spun cîte ceva şi despre teatru, dar - n-am timp, n-am timp!... - o să scriu vreo două pagini în Suplimentul de cultură. Aici zic aşa: mi-a plăcut mult, mult de tot "Acasă la tata", regia Alexandru Dabija, piesă de Mimi Brănescu (întîmplător, textul acesta, ca scenariu de film, a fost premiat anul trecut la concursul HBO-TIFF). Şi "Warum, Warum", meditaţie asupra teatrului de Peter Brook. Da, Brook! Chiar dacă "cine a venit la teatru ca să caute literatură poate să plece acasă!". N-am plecat, şi-am găsit ce căutam.