Liniştea devine tot mai importantă. Aşa e cînd mergi pe sîrmă.
Mă întrebam azi, în plimbarea de prînz, bine, bine, dar ce fac eu acum cu cele douăsprezece povestiri adunate şi rotunjite pe la colţuri împreună? Un gînd din cele care vin doar ca să se ducă, fleoşc din zbor. Cum, ce fac? Stau, nu fac nimic, tocmai fiindcă mi-e bine aşa. De ce aş strica? E prea linişte şi prea bine de linişte acum, ca să stric ceva. În sfîrşit, un fel de echilibru în cotlonul capitonat.
Şi-apoi, cealaltă carte, terminată iarna trecută, aşteaptă şi ea să treacă crizele şi vizele şi mizele... Nu-i de grăbit. Mă gîndesc chiar că poate ar trebui inversată ordinea.
Apoi, am mai aflat cîte ceva despre Bookătăria de texte şi imagini, care ştiam că se tot coace.
Altfel, important ar mai fi că zilele trecute am văzut o fetiţă sugînd un ţurţure, privindu-mă încremenită cînd a văzut că o privesc încremenită: părea ruptă din povestea abia terminată. Şi ea, şi ţurţuroiul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu