Pitesti (2)

În lung şi în lat, aşa am străbătut Piteştiul, cu cîteva ţinte fixe, amuşinînd după locurile mele, lăsîndu-mă purtată şi de ceea ce mi se deschidea în faţa ochilor. Şi-am mers enorm, martore îmi sînt urmele albe de sub baretele sandalelor.
În lung, în prima zi, dinspre nord spre ieşirea pe Craiovei, şi-n lat, a doua zi, dinspre Ştrand spre Trivale. Cu popasuri în inima crucii, în centru, unde am stat la hotel. Turist la mine acasă. Trist. Dar confortabil.
Centrul te frapează. O aglomerare mult prea colorată, de de toate şi de nimic, mult prea multe magazine, mărunte, înghesuite, meschine, stridente, fără nici o regulă, tone de banere, de afişe de-a valma, oriunde şi oricum. Zona dintre Trivale şi Mobilux e cu dureri de cap pentru oricine are ochi. Despre pavajul colorat, despre laleaua metalică, despre fîntîni s-a tot scris, le ştiam din fotografii. Dar să fii acolo e altceva. Totul pare să n-aibă nici o noimă. Totul pare adunat cu lopata, aruncat la întîmplare, să fie. S-a investit mult, se vede, însă alegerile sînt discutabile.
Ce are oraşul ăsta, mă tot întrebam, ce e cu el, ce are de zis şi ce are de arătat? Şi mergeam, şi mergeam. Atmosfera e de bîlci, şi ziua, şi mai ales seara. Pe ici pe colo, o reminiscenţă de demult. E firesc ca lucrurile să se schimbe. Însă aici schimbările par haotice, nimic nu are direcţie, nimic nu are ceva clar de declarat, nu există nici un fel de unitate, decît cea a kitschului. Pasajul de la Mobilux e sugrumat de buticuri plăsticoase, amintind de anii '90, de vreo gărişoară din anii '90. Mai departe, te minunezi că mai există Casa Cărţii. Vei descoperi de-acum înainte că tot ce-a supravieţuit, de fapt, e înghesuit, ciuntit. Din toate s-a tăiat, s-au închiriat sau vîndut bucăţele, şi acestea sparte iar în bucăţele. Un oraş în picăţele! Lîngă Casa Cărţii, Centrul Cultural. Un centru ca un acvariu, prin care se vede literalmente pe partea cealaltă, spre strada de dincolo. Un afiş scos la imprimantă – „Agapă literară”.
Mai departe, către Calea Craiovei. Primul tronson de drum, cîndva o generoasă vale înverzită, este acum o aglomerare de căsoaie, gata să se prăvălească pe şosea. Din loc în loc, cîte-o ultimă pîrloagă de vînzare. Ultimele redute ale unei lumi dispărute. Mai sus, pe Calea Craiovei, încă e valea verde, încă sînt copaci, ba parcă şi mai mulţi, şiruri de mesteceni, uite şi derdeluşul, uite şi bordurile pietruite. Uite şi chioşcul din capăt, melcul de piatră. Acum devenit Sex Shop, umilit în nuanţe de mov. Doar un semnal pentru ce va urma.
Mai sus, pe porţiunea dreaptă, unde încep blocurile, totul pare neschimbat. Şi e bine. Trotuare şi spaţii verzi largi, magazine nici mai multe nici mai puţine, staţia de autobuz. Abia aici se mişcă ceva înăuntru. Îţi aminteşti. După colţ însă, prăbuşire totală. Cofetăria Negoiu e acum Sexi Club Anaconda, cinema Dacia e acum Diamond Club, iar librăria copilăriei e acum sală de jocuri. Au supravieţuit Poşta, Frizeria. Alimentara e spartă în firimituri, cîteva buticuri nehotărîte, cu de toate pentru toţi. Vizavi, alte cîteva, cu legume, cu haine ieftine, veşnicul de-a valma. Merceria a supravieţuit, are acelaşi grilaj şi aceeaşi uşă de fier. Peste tot e de parcă ceea ce nu s-a schimbat nu ştie cum se poate schimba, ca să fie bine.
După colţ, unde era magazinul de chimicale, alte şiruri de haine, bidoane, lighene, muşamale, perdele, toate atîrnînd în stradă într-o abundenţă nimănui trebuincioasă, hăulind la trecători. Trecătorul coboară cîteva trepte. Aceleaşi. Iar după colţ dă nas în nas cu trecutul. Aici nimic nu s-a schimbat, deşi nimic nu mai există. Aici erau cozile la pîine, acum doar o uşă ferecată şi-o fereastră la fel, iar dintre dalele de piatră a crescut iarbă înaltă. Cîtă iarbă, atîtea lacăte, şi la fel şi-n curtea dosnică a alimentarei, unde erau cozile crunte. Nimănui nu i-au trebuit spaţiile acestea. Bătălia e la stradă, acolo unde bate ochiul, nu în dos, unde se încîrligau cozile şi toată lumea ştia, fără să ştie, că „se bagă” ceva. Aici am căzut, aici m-am cuibărit şi am stat o vreme. Aici se petrec multe dintre povestiri, la uşiţa asta, la geamlîcul ăsta. La zidul ăsta e lovit pisicul în burtă, de piciorul unui înfometat, fiindcă nu stă la coadă. Iată un loc care nu mai trebuie nimănui. Eu l-am vizitat ca pe-un muzeu. Dar vom ajunge la locuri mult mai importante care nu mai trebuie nimănui, deşi ar merita să fie muzee.
***

Foto:
Centrul Piteştiului:




"Centrul Cultural":


Fosta vale înverzită:


Încă vale înverzită:


Cofetăria, acum Sexi Club:


Cinema Dacia, acum Diamond Club:


Librăria, acum sală de jocuri:


Merceria, cu uşile neschimbate:


Muzeul cozilor la pîine:


Cu dragoste.
(Va urma)