Facebook ştie totul despre noi, mai puţin cîţi dintre noi mai trăiesc.
Zi de zi în marea zaharniţă linguriţa nepăsătoare ne amestecă, morţi şi cu vii. Ne topim, ne topim unii într-alţii. Tot mai mulţi noi, tot mai mulţi ei, toţi la fel.
În dreapta paginii, în fiecare zi, între "Persoane pe care s-ar putea să le cunoşti", rumen în obraji, vesel, fericit, mi se tot recomanda mortul. Un băiat. Am stat la aceeaşi masă cîndva. Pe aceeaşi canapea ne-am înghesuit, printre alţii. N-am vorbit niciodată prea multe. Da, da, ne cunoaştem.
Altminteri, aici, în cimitirul vesel, n-ai cum să recunoşti mortul de viu.
Aici, în cimitirul vesel care va creşte odată cu ţara, morţii vîrstnici nu vor trebui niciodată să cedeze locul morţilor tineri. E loc pentru toată lumea, bucuraţi-vă şi vă veseliţi laolaltă!
P.S.: Dear Mr. Sugarloaf, oare m-aş putea îmbogăţi dacă v-aş vinde ideea? Your Sugariness, o rubrică nouă: chiar lîngă data naşterii să fie şi-a morţii. Cît ziceţi că-mi puteţi oferi? Aş putea trece iarna?
Ofertă specială de sărbători: Butonul de stins lumina în zaharniţă. Doar pentru vii! Apasă acum!
9 comentarii:
Nu credeam că Samuel Beckett + Ioan Es. Pop + Cristian Popescu = Love.
Mircea Ivănescu îmi spunea cândva că senzaţia lui în faţa textelor invidiabile e una de stupoare, de genul: "uite, domnule, că se poate şi aşa!". Cam ceea ce-mi spun eu, după cum vezi, în faţa textelor tale. :)
Marea sărată a zaharniţei îţi lasă un gust amar când se-ntâmplă aşa ceva.
A fost o vreme în care mulţi cunoscuţi mi-au tot zis că de ce nu-mi fac şi eu cont. Pentru că nu-mi vine, le-am răspuns.
Deci Facebook nu ştie nimic despre mine. Şi ce bine...
In marea zaharniță e chiar loc pentru toți! Și cît de bine se înțeleg morții cu vii, mai ales in vis! Morții sînt guralivi, dornici de vorbă, de povestit cam cum e pe acolo. Li se bat cuvintele la gură și pretind să fie ascultați. Iar noi, cei vii, ne mirăm ce simplu știu ei, morții, să poarte o discuție aproape amuzantă!
Am de gînd să fur titlul ăsta: "Marea zaharniță"!!!
Radu, o să scot cartea-blog, dacă ăstea sînt texte. Uite ce ironie: ce scriu - ce consider eu că e scris - zace în maldăre şi nu trebuie nimănui, iar notiţele la minut sînt luate drept texte. Dar nu contează asta, îţi mulţumesc mult, ci faptul că la 6 m-am trezit cu un pasaj anume din Watt în minte. Sigur îl ştii, floricica şi viermele. O să îl pun. E ceva acolo.
Zvîrlugă, înseamnă că noi sîntem prietene. Şi nu trebuie să ne vedem pozele pentru asta.
Facebook e o imensă porcărie, însă e de înţeles de ce prinde aşa bine la mulţimi. Omul e o pasăre de curte, în general.
E.B., dar visul nu-i din marea zaharniţă, e din viaţă. Marea zaharniţă nu-i viaţă, e locul unde toată lumea spune îmi place, îmi place, îmi place place place şi viaţa-i toată o poză retuşată. Unde nici măcar dacă ai murit nu contează! Cît de fals, de oribil de fals e un astfel de loc.
Visul e din lumea reală, unde se transpiră în cearşaf. E bun, cît de rău ar fi.
În privinţa titlului: nu mai e voie la furat! M-am ghimpat!
Da. Mulţumesc.
(Ai dreptate când spui că omul e o pasăre de curte, în general. În particular, mie îmi place să cred că acelea care nu-şi aleg singure curtea, zboară prin păduri şi pe lângă ape.)
Și dacă nu zboară, și dacă numai într-o mocirlă de dimineața pînă seara, orice e mai bun decît croncăneala colectivă.
Trimiteți un comentariu