Din fiecare petala, Nabokov

Nabokov, din fiecare petală Nabokov îmi face cu ochiul.

Gîndindu-mă ce să aleg pentru acest 23 aprilie, m-am dus într-un folder cam prăfuit, unde sînt salvate paginile vechiului blog, de la Suplimentul de cultură, blog dispărut fără urmă. În 2008 şi 2009 scriam acolo - pe atunci mai aveam tupeul de a scrie cîte ceva despre cărţi chiar cînd le citeam - nişte însemnări de lectură despre Biografia Nabokov a lui Boyd.
Astăzi, furăm din acele însemnări.

- Aprilie 2008:

Vladimir Nabokov s-a născut pe 22 aprilie. Dar îşi ţinea ziua de naştere pe 23. Explicaţia e dată şi în "Vorbeşte, memorie". Spunea într-un interviu că pe 23 aprilie sînt născuţi şi Shakespeare, şi Shirley Temple, deci "n-are cum să fie rău".

*

Nu-mi mai e ruşine că mă plimb în primăvara asta tot cu ochii după flori. Aproape că-ncepusem să mă îngrijorez, trebuia să fac ceva ca să mă opresc - ce e cu tot şirul ăsta de lalele, magnolii, chiar şi păpădii, unele pe aici, altele prin dormitor? M-am liniştit... Nu-i nimic în neregulă, totuşi. Uneori te ajută o frază, ca un medicament...
Continuu să citesc biografia Nabokov. Aş face însemnări la fiecare cincizeci de pagini. Dar mă voi abţine. În cîteva zile o termin şi poate atunci. Azi, doar o notă de Duminică a Floriilor.
Teribilul an 1917, "preludiul" exilului, Crimeea. Prima plecare, forţată, din lumea copilăriei. S-ar crede că nimic nu poate înlocui pădurea de acasă, unde Nabokov se plimba cu prima sa iubită, Liussia. Dar, în doar cîteva zile, tînărul poet deja introduce în versurile sale magnoliile. Goană după fluturi, scheme de şah, alei străjuite de chiparoşi. Armata germană avansează, în Ialta nu se mai poate intra, împuşcăturile se aud tot mai aproape. V.D. Nabokov, tatăl - alăturat familiei şi scăpînd în ultima clipă de la moarte -, decide să se organizeze o pîndă nocturnă, pentru a se păzi moşia. Vladimir Nabokov patrulează şi găseşte prilej de exaltare în acea noapte: lumina lunii reflectîndu-se pe frunzele de magnolie, umbre pe aleile păzite de chiparoşi, ca de santinele...
În "Maşenka", dar şi în "Vorbeşte, memorie", Nabokov va compara scrisorile pe care el şi Liussia şi le trimiteau în timpul războiului civil cu fluturii care zboară deasupra unor nefericite teritorii.
Moment decupat pentru calitatea sa reprezentativă, căci nu de puţine ori lui Nabokov i s-a reproşat că şi atunci cînd huruiau gloanţele el scria despre dragoste. Acei ani sînt un zbor continuu deasupra unor nefericite teritorii. În America, la maturitate, Nabokov va fi însă cel care se va strădui să facă cît mai multă lume să înţeleagă că "nu Stalin a îngropat presupusa libertate adusă de Lenin, ci acesta din urmă a fost cel care a strivit Rusia, ce-şi cîştigase singură libertatea".

*

Este, poate, un moment bun ca să adaug un paragraf. Autorul biografiei îl dedică acelora care îşi dau cu părerea şi spun, din grădina lor stropită din belşug cu insecticide, că pasiunea de a colecţiona fluturi este una crudă "şi poate de aceea cumva tipică pentru Nabokov". În carte se arată că Nabokov ura cruzimea asupra oricărei creaturi – cîine, pisică, pasăre. Această milă faţă de bietele animale o moştenise de la ambii părinţi. Pe Elena Nabokov, mama sa, una dintre cele mai blînde fiinţe, a văzut-o o dată atacînd cu umbrela un băiat care chinuia un cîine!

- Aprilie 2009:

23 aprilie. Flori liliachii pentru Nabokov.

Liliachii precum cravata favorită a lui Hermann, din "Disperare", veşmintele doamnei de pe ambalajul de ciocolată, violetele de la butoniera lui Felix sau din mâna Lidiei cînd aceasta îşi ia rămas bun de la Ardalion în urma trenului, reflexiile de pe trotuarul umed după ploaie, petalele de ochiul boului, semnul de carte mătăsos din antologia de versuri citită de Dreyer în tren, în "Rege, damă, valet" şi cîte şi mai cîte...

- Iar astăzi:

...era o vilă veche, sprijinită de copaci înalţi. În umbra unei alei laterale, un tânăr cu un fulgarin peste pijamaua sa albă îşi frângea mâinile. Felinarele de pe stradă se stingeau în ordine alternativă, mai întâi cele cu număr impar. De-a lungul trotuarului din faţa vilei, soţul ei obez, într-un costum negru şifonat şi cu pâslari în carouri, cu cleme, plimba o pisică tărcată, cu lesă extrem de lungă. Ea s-a îndreptat spre uşa din faţă.
Soţul a urmat-o, acum purtând pisica în braţe. Scena poate fi considerată oarecum deplasată . Animalul părea fascinat, în naivitatea sa, de şarpele ce se târa în urmă, pe pământ.

(Originalul Laurei, 2010)

Fetiţe purtînd în lesă melci pe pat de frunze, de Paşti, în Sub Arini.
Tot acolo, pisica somnolentă lentă.

(Foto - VDN)