"Eu nu am ajuns alergător pentru că m-a pus cineva să alerg. Nu am ajuns scriitor pentru că m-a pus cineva să scriu romane. Într-o bună zi am avut chef să scriu şi m-am apucat de scris. Iar într-o bună zi am avut chef să alerg şi m-am apucat de alergat. Am făcut mereu ce mi-a plăcut, cum mi-a plăcut. Oricât au încercat alţii să mă oprească, oricât de aspru m-ar fi criticat, nu mi-am schimbat cu nimic felul de a fi. Ce cred oamenii ăştia că pot obţine şi de la cine?
Îmi ridic privirea către cer. Se întrezăreşte acolo vreun crâmpei de bunătate? Nu. Se văd doar norii impasibili care plutesc deasupra Pacificului. Iar ei nu îmi spun nimic. Norii sunt mereu tăcuţi. Nici n-ar trebui să mă uit la cer. Către înăuntrul meu ar trebui să-mi îndrept privirea. Mă uit în mine. E ca să cum m-aş uita în adâncurile unei fântâni. Se vede oare bunătate? Nu. Tot ce se vede acolo e firea mea. Natura mea aşa cum e ea, individualistă, căpoasă, necooperantă, adesea egoistă, dar care se îndoieşte de sine şi încearcă să vadă partea amuzantă a lucrurilor - sau ceva de genul ăsta - atunci când se întâmplă ceva rău. Am cărat-o în cârcă pe drumul acesta lung, ca pe o desagă veche. Nu am cărat-o de plăcere. La ce are în ea, e şi prea grea şi nu arată prea grozav. Mai e şi peticită pe la colţuri. Altceva n-am avut şi am fost nevoit să o iau pe-asta cu mine. Dar, ce pot să zic, m-am ataşat de ea. Evident."
Haruki Murakami - Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă
(traducere de Iuliana Oprina)
În tren îmi propun să-mi odihnesc ochii, să mă uit la nori, să mă uit la munţi. Dar mi-am luat cartea asta prietenoasă cu mine, iar la recitire altele sînt pasajele pe care le marchez, altele nucleele care mă fac să tresar.
Cu o pereche de pantofi Nike de alergare începe, sînt sigură, o prietenie care va dura. Cartea zice da. Şi începe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu