Crivăţul
- Dă şfichiuri, nemernică slugă,
dă bici, ticălos vizitiu,
nu ştiu telegarii să fugă
cît crivăţ în mine eu ştiu.
Ah, sania-ntoarce-o mai iute,
întoarce, buzat faraon.
O grea presimţire se-ascute,
mă-mpunge turbat scorpion.
Din şubă, urlîndu-şi sudalma,
mugeşte cumplitul boier.
Zăpezile-aleargă de-a valma
şi noaptea-i tăiş de hanger.
- Stăpîne, nu ştiu ce te-apasă,
de ce să pornim îndărăt?
Plecarăm spre tîrg, nu spre casă,
şi-i vifor şi ger şi omăt.
- Întoarce, nemernică slugă,
dă bici, vizitiu ticălos.
Nelinişti se-abat să mă sugă,
cuţite m-ajung pîn' la os.
Pun trebilor mele obloane,
las dracilor tîrgul plocon.
Mă-ntorc la conac, măi ţigane,
zoreşte, buzat faraon.
...
- Nu-i haită, nemernică slugă,
nu-s lupi, ticălos vizitiu.
Dar dulce, cu ochi ca o rugă,
muierea acasă mi-o ştiu.
E fragedă cum e omătul
şi-i albă, buzat faraon,
şi-i tînăr şi-nalt logofătul
şi pare la faţă cocon.
Din şubă, strîngîndu-şi sîneaţa,
mugeşte cumplitul boier.
Îi joacă pe toată mustaţa
spărturi de ciudat giuvaer.
- Stăpîne, pricep ce-ai sub coastă,
ce crivăţ te mînă-ndărăt:
subţire şi albă nevastă
şi tînăr şi-nalt logofăt...
Candela
Icoana tresare în colţ
şi candela pîlpîie moale.
- Scufundă-mă-n braţele tale,
ca iazul albastrelor bolţi.
Ţi-s slugă la curte, dar ţi-s
mai rob mătăsoaselor gene...
Lumina mea, ninge-mă-alene
cu marea ta floare de vis.
Afar' gem zăpezile. Zac
sub ele păduri şi pămînturi.
uitat între noapte şi vînturi,
se leagănă tainic iatac.
Icoana din colţul de rai
şi candela pîlpîie moale.
- Vrei apele iazului? Ia-le.
Vrei faguri stupului? Ia-i.
Tu nu-mi eşti nici rob, nici argat,
ci eu mă plec, treaptă înfrîntă.
Sînt, dragoste, creanga ta sfîntă,
culege-mi tot rodul bogat.
...
Brăţara
...
Năprasnic, în şuba-i de gheaţă,
un urs e boierul vîlvoi.
Îşi joacă cumplita sîneaţă,
în barbă-i stau ţurţurii goi.
- Iubitule, nu crivăţul tună,
nu el smulge uşa din loc.
Cuprinde-mă strînsă cunună
să fim o brăţară de foc.
...
Cuprinşi în inelul fierbinte
de teamă sau dragoste grea,
ei doi se scufundă-nainte
în lungul sărut care-i bea.
- Ţigane, ştiai ce m-adastă,
ce clocot mă mînă-ndărăt:
subţire şi albă nevastă
şi tînăr şi-nalt logofăt...
...
Dar ei stau cuprinşi mai departe,
legaţi la un loc în frînghii,
să ardă-n iubire şi-n moarte
cu braţe de candele vii.
Statuia
Pe unde-a stat bezna ca zaţul
străluce o noapte de ger.
Ce duh prinde vîntul cu laţul
şi-l bagă în cuşcă de fier?
Pe urma viforniţei, suie
o lună de rece mărgean.
- Dă-mi apă să ferec statuie,
dă-mi apă, nevolnic ţigan.
...
În bocete sluga se frînge
sub ţeava ce-ameninţă crunt,
scoboară găleata şi plînge
şi scoate luceafăr mărunt.
Dar ei, strînşi brăţară întruna,
în noapte legaţi de-un copac,
sub apa ce-ngheaţă ca luna,
mai goi decît apele, tac.
Sălbatec, cu ochii de sînge,
boierul împroaşcă scîntei:
- Zănatecă slugă, nu plînge,
mai toarnă smarald peste ei.
...
În vaiete robul se-ndoaie,
scufundă şi umple găleţi,
vărsînd recea lor vîlvătaie
pe albele, matele vieţi.
Dar ei, sclipitoare-mpietrire,
în noapte cristale se fac
şi-adînc încleştaţi în iubire,
mai goi decît stelele, tac.
...
Dar ei, ferecaţi în lumină,
în noapte arzînd peste veac,
statuie de gheaţă senină,
mai goi decît nopţile, tac.
...
Dar ei stau zidiţi mai departe,
adînc scufundaţi ca-ntr-un lac,
şi, limpezi în patimi şi-n moarte,
mai goi ca veciile, tac.
Radu Gyr - Balada unei nopţi de iarnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu