În tren spre Timişoara. Aproape de Dunăre, pe o pantă largă, verde, unde trenul merge mereu cu frînele trase, o ciupercă uriaşă dar fină, un picioruş fragil dar înalt, o pălărie largă. Ea, singură, iţindu-se pe toată pajiştea. Cui să îi spui? Cui?
Era aşa, ca o haină în cui, iar cuiul în nici un perete.
2 comentarii:
:)deci cuiul era fix la locul lui.
Dana!... Dana!
Cum se numeşte locul acela, valea aceea verde? Ştii, unde trenul merge mereu cu frâna trasă, încet, parcă gata să o ia la vale.
Trimiteți un comentariu