2013 - producţia de pepeni; arta topiară; versiforul

Ca să nu ne mai simţim chiar aşa de lepre, paraziţi, pierde-vară-şi-cînd-e-iarnă, ne gîndim la sfîrşit de an care-o fi fost producţia de pepeni. Peste senzaţia că 2013 a fost un an absolut încremenit într-o singură şi adorabilă carte, iar aceea este Darul lui Nabokov, scot din dulăpior şi înşir pe birou cam aşa:

Cinci antologii - în ordinea apariţiei: Antologia pieselor prezentate în secţiunea "spectacole-lectură" - Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, 2013, selecţie de Ioana Mălău, Editura Nemira; Skrapliv - nuvele româneşti, antologie apărută în Suedia; Best of proza scurtă a anilor 2000, editor Marius Chivu, Editura Polirom; 10 +, antologie de proză Tiuk!, editor Mihail Vakulovski, Ed. Tracus Arte; şi mignona Cu faţa la perete, coordonatori Bogdan Munteanu şi Marius Aldea.

Mă opresc la antologia de la festivalul de teatru. Volumul are 980 de pagini, este bilingv, cuprinde cele 8 piese jucate în festival. Piesa "Roşu, roşu, catifea" am scris-o la începutul anului anume pentru festival (o dramatizare a nuvelei) - este singurul meu text inedit din aceste antologii. Traducere în limba engleză de Anca Bărbulescu.

Cu traducerile, e simplu:
Darul şi iar Darul.
Şi Tristeţile unui american a apărut anul acesta, însă cartea am tradus-o în toamna trecută.
Tot la traduceri, spectacolul Absolventul, care se joacă la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, în regia lui Theodor Cristian Popescu. Din păcate, nu mi-am permis să ajung să îl văd. Rămîne unul dintre marile regrete la final de an, mai ales că aud că a ieşit grozav.

Simfonia animalieră nu a ieşit, după promisiuni, alegerea copertei şi amînări pe ultima sută de metri.
Iar Mereu-Mereu şi dragostea măiastră - un basm într-o mie de versuri, scris în toamna asta, presimt că nu va fi dat nicăieri spre publicare şi va rămîne doar o insulă de bucurie personală, îmbrăţişare de tristeţi şi adaptare la o lume nouă - casa atît de liniştită din Bucureşti.

Punem punct sub o dragă veioză cu abajur de sticlă lucrat manual care ne promite marea şi cu sarea dacă vom petrece mult timp lîngă dumneaei. Şi-i promitem - da, da, prietena mea - nu doar fiindcă noi credem teribil în statuile pentru traducători (artă topiară!), şi-n aplecarea neţărmurită, de-a dreptul hulpavă, a nesăţiosului cititor şi-a criticului asupra cărţilor din literatura universală traduse la noi cu decenii sau aproape un secol întîrziere, şi-n alte asemenea parfumuri pe care obişnuiesc să le şoptească pe înserate ele, abajururile de sticlă lucrate manual.
Veiozele mint întotdeauna mai frumos decît oamenii.

Atelier

Mă-mbrac prin camere, rimez, mă legăn
Prin toată casa, strâns ţinând un pieptăn
Sau un încălţător care devine
Lingura mea de ou. La prânz, de tine
Sunt dus la bibliotecă. Cina-i gata
La şase jumătate. Iar ciudata
Mea muză, versiforul, nu mă lasă,
E-n bancă, şi-n maşină, şi la masă.

(...)

Dulce, ziua trecu-n neîncetat
Zumzet armonios. Mintea-a secat,
Şi-un substantiv rămas lâng-un ament
Maro se usucă alături, pe ciment.
Poate iubirea mea pentru consonne
D’appui, un prunc pierdut de Echo, stă-n
Senzaţia unei vieţi atent urzită,
Rimată din belşug.

Tot ce există
Eu înţeleg, sau doar o mică parte
Din existenţa mea, numai prin arte,
În combinaţii absolut divine;
Iar de-universul meu scandează bine,
Aşa e şi cerescul vers galactic,
Pe care-l bănuiesc că este iambic.
Eu cred că supravieţuim, cumva,
Şi că ea mai trăieşte, undeva,
Aşa cum cred că-n douăzeci şi două
A lunii iulie, anul cincize-ş-nouă,
La ora şase, mâine, mă deştept,
Şi că, probabil, va fi cer perfect;
Aşa că trag un ceas deşteptător,
Casc şi aşez „Poeme”-n raftul lor.

(F.p., IV, trad. VDN)