...
Dar vai, n-a devenit lebăda noastră
Raţă sălbatică. Şi, iarăşi, turui:
„Dar e-o prejudecată! Să te bucuri
Că-i inocentă. De ce stăruirea
Pe ce-i trupesc? Ea vrea s-arate aiurea.
Virginele au scris splendide cărţi.
Amorul nu e totul. Cum arăţi
Nu-i foarte important!” Dar, chiar şi-aşa,
Moş Pan pe orice deal pictat striga
Şi-ai milei noastre demoni, puşi pe şuste:
Urma-i de ruj chiar nimeni n-o s-o guste;
Iar telefonul din Sorosa Hall,
Sunând mereu ’naintea unui bal,
Pe ea n-o va căuta; şi, cu un mare
Scrâşnit al pneurilor pe cărare,
Ivit din smalţul nopţii nici un crai
Nu va veni s-o ia la nici un ceai;
Nu-şi va dansa, în voalul fin, fragranţa.
Dar am trimis-o într-un castel din Franţa.
(F.p., C. II, trad. VDN)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu