"În manifestările culturale, traducerile reprezintă, prin tradiţie, o secţiune specială, distinctă de domeniul literaturii: traducerile nu sunt în literatură, ci alături de literatură. Cele două domenii par a se întâlni totuşi cu ocazia premiilor literare, făcând, abia atunci, corp comun. Cum înţelegeţi, ca traducător, aşezarea actului traducerii în spaţiul literar şi în afara lui (à l’écart)?"
Sunt aproape sigură că n-am înţeles întrebarea, n-am cum să o înţeleg, dar m-am străduit să răspund:
Literatura se preface că e acolo
N-am încotro decât să încep cu o negaţie, oricât m-aş strădui să n-o fac. Traducerile nu sunt niciodată alături de literatură. Traducerile alcătuiesc literatura.
Nu pot vorbi despre „manifestări culturale”, pentru că nu prea am habar despre ce ar fi vorba. Literatura este acasă. Acasă la fiecare dintre noi. Din ziua în care învăţăm să citim singuri o poveste – 6, 7, 8 ani – şi până la moarte, aducem literatură în casă şi în noi; iar acest „literatură” înseamnă, într-un procent covârşitor, literatură tradusă. Se ia globul pământesc, se acoperă cu buricul unui deget ţara noastră. La fel să facă bulgarul, ungurul, sârbul, neamţul, francezul, olandezul. Tot ceea ce rămâne neacoperit este literatura pe care o citim tradusă. Că doar o parte dintre cititori o conştientizează, asta e altă poveste. Traducătorul, da, stă pitit sub o copertă şi-o pagină albă, sub titlu. Este păpuşarul din umbră. Dar el există, iar cartea cu care stai ziua în braţe este, că o ştii sau ba, opera lui, viaţa lui dăruită operei altui scriitor şi ţie, cititorule.
Nu cred aşadar în afirmaţia „traducerile nu sunt în literatură, ci alături de literatură”, şi de fapt nu că nu cred în ea, dar mi se pare teribilă. În spaţiul meu de lucru şi de trăit – de tradus şi de citit, uneori de scris – există un birou măricel, cam de un metru pe doi. Acest spaţiu al fiecăruia dintre noi înseamnă mult mai mult decât orice „manifestare culturală” din vreun oraş, despre care poate că da, dar mai degrabă poate că nu voi afla din vreun ziar sau de pe internet. Literatura suntem fiecare dintre noi faţă în faţă cu o carte. Manifestările şi premiile? Fără nici un pic de ironie, ele sunt cele care stau lângă literatură, mult lângă, aşa de departe încât „lângă” nici nu mai e cuvântul potrivit: într-o anexă întunecoasă, care se umple din când în când, poate o dată pe an, cu un poc de dop de şampanie, râsete, pupăceli şi felicitări sub luminile deodată aprinse. Literatura se preface că e acolo. Dar a rămas acasă.
(Foto: VDN
Natură moartă şi veselă,
cu cozi de levănţică
şi capete de gladiole
retezate în zile diferite
cu aceeaşi foarfecă verde)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu