Îmi pun şi celălalt plic de zahăr în cafeaua uriaşă şi scriu, şi scriu, hai până la capăt, imaginaţia imaginează în turnul meu răsturnat, unde moartea mi-e viaţă şi jalea-mi poate fi bucurie săţioasă. În poveste, fiecare ascuţiş de chin şi durere se preschimbă în întâmplări şi-n cuvinte, vârstele uită de ele, oamenii devin animale şi animalele oameni, sărăcia devine bogăţie, mizeria scânteiază din faţete de silabe şlefuite cu grijă, timpul se întoarce acolo unde-i stă bine, şi stă, stă acolo, tot stă. Când cartea îşi va închide ochii, se vor deschide ai mei – şi ce vor vedea?
(Foto: VDN)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu