Nimeni nu l-a mai iscodit. Acum
Eu voi striga ca nimeni. Ne-ncercatul
Voi încerca. Voi face necreatul."
Terminasem de tradus "Foc palid", era primăvară, mergeam cu trenul la Timişoara, unde aveam să mai citesc pentru ultima oară şpalturile, la masa din grădină. Începeau să revină spaimele. Mă acaparează, cu o plăcere teribilă apropiată nebuniei, şi scrisul, şi tradusul - în taină, doar ale mele - însă momentul publicării este întotdeauna unul de groază.
Mă uitam pe fereastră, mă gândeam la cine ştie ce detaliu din tot hăţişul de spaime şi îndoieli. Şi atunci, în stânga mea, chiar dincolo de geam, aş putea zice înaintând umăr în umăr cu mine, am văzut uluită cum zboară un fluture. Un future roşcat cu o bulină inconfundabilă, fâlfâind sârguincios, insistent, care m-a însoţit poate preţ de un minut - dar ce timp prelung, minunat dilatat. Era exact imaginea de pe coperta noastră, iar cine a citit "Foc palid" ştie că apariţia nu putea să mă lase deloc indiferentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu