Şi v-aş şopti: frumuseţe, iluzionism, geniu

Permiteţi-mi să vă aşez sub brad cartea cu care mi-am petrecut eu sărbătorile de iarnă anul trecut. Am locuit cu ea, m-am plimbat cu ea pe străzi, rostogolind câte un distih care nu se voia domesticit pe limba noastră, am tremurat cu ea pe malul unui lac fără fund, când se topea gheaţa, primăvara, întrebându-mă ce va fi dacă va fi să pot să termin această traducere. Am terminat-o; iar cartea încă locuieşte cu mine. Mă veţi ierta: pare că e vorba despre mine, însă nu este.
Voi lega cartea cu o panglică stacojie: când vă veţi apropia, veţi vedea cum, de fapt, funda-i un fluture. Cartea se numeşte “Foc palid”. Verde, aşa, cu un fluture roşcat pe copertă, ai zice că-i darul potrivit de Crăciun. Nu cred în cărţile de sezon – cred însă în daruri. În cărţi nespus de dragi dăruite numai acelor prieteni apropiaţi care ştii că le vor citi şi, poate, înţelege. Cartea asta, “netraductibila”, legendara, neatinsa, şoptita pe la colţuri, s-a vândut binişor la târgul de carte de astă-vară, locul 4 în top. Dar câţi o şi citesc? Deocamdată, nici un cronicar cu sac roşu în spinare nu i-a dăruit nici o pagină în vreo revistă de la noi. Cât despre cumpărătorii de la târg, cei îndemnaţi de faimă sau reclame, nu am habar… Cărţile cumpărate şi necitite ar trebui să ne dispară din rafturi, aşa cum mi-a dispărut mie avionul cu motor abia primit de Crăciun, pe la 4-5 ani, când nu voiam să mănânc. “Foc palid” v-aş pune sub brad, numărându-vă cu grijă pe degetele mele, şi v-aş şopti: frumuseţe, iluzionism, geniu. O mie de versuri comentate anapoda de cel mai mare, detestabilo-amuzant nebun al literaturii universale.

Răspuns pentru ancheta "Cartea de sub brad", Bookaholic.