Timp de mulți ani, vorbitul despre depresie a fost considerat cel mai bun tratament. Mai există însă un tratament. „Notează-ți”, scria Virginia Woolf în The Years, „și durerea trece”. Acesta e procesul pe care se sprijină cea mai mare parte din psihoterapie.
Alungă din minte persoanele asociate cu pierderea pe care ai suferit-o: trebuie să le interzici intrarea în conștiința ta. Mama care te-a părăsit, iubitul crud, șeful nesuferit, prietenul necredincios - încuie-i pe dinafară. Asta ajută. Știu care gânduri și preocupări mă pot răpune și sunt prudent cu ele. Mă gândesc bunăoară la persoanele pe care le-am iubit cândva, și le simt dureros absența fizică, și știu că trebuie să mă îndepărtez de acele gânduri și preocupări și încerc să nu invoc prea multe imagini ale unei fericiri care e existat între noi și care, sub forma sa materială, s-a terminat de mult. (...) Asemenea unui schizofrenic căruia i s-a spus să nu asculte vocile din capul său, întotdeauna resping aceste imagini.
...pacientul învață să-și neutralizeze „gândurile automate”.
Gândește-te la ceea ce nu-ți vine să te gândești.
Trebuie să ai gânduri frumoase, gânduri frumoase, minunate - iar ele vor submina durerea.
A trăi cu depresia e ca și cum ai încerca să-ți ții echilibrul când dansezi cu o capră.
Habar n-aveam ce eforturi făcea Maggie, nici cea mai mică idee n-aveam despre ce se silea să rabde. N-am remarcat cearcănele întunecate pe care trebuie să le fi avut sub ochi, cele pe care am învățat de atunci să le caut.
În acea depresie cutremurătoare, aproape catatonică, spune ea, „zăceam în pat, cântând iar și iar Where Have All the Flowers Gone ca să-mi țin mintea ocupată”.
În depresie, nu crezi că ai pus pe tine un văl cenușiu și te uiți la lume prin ceața unei stări de spirit proaste. Crezi că un văl a fost luat, vălul fericirii, și acum vezi cu adevărat.
...credința religioasă este una dintre principalele modalități prin care oamenii se acomodează cu depresia.
„L-am întrebat pe preotul meu când am vrut să mă omor: Care-i scopul suferinței? și a zis: Detest frazele care au în ele cuvintele suferință și scop. Suferința e doar suferință.”
Din nou, extrase din Demonul amiezii, de Andrew Solomon
(Cap. III, Tratamente)
(Transcriu toate aceste fragmente pentru cei care fredonează întrebându-se unde au dispărut florile.
O să scriu, poate, câteva impresii personale la finalul lecturii.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu