Tinichele, tinichele, vai de liniștile mele.
Cișmigiul, atât de aproape. Diminețile reci. Mestecenii tineri. Motanul negru la pândă dincolo de parapet, în preajma unei capcane pentru șobolani. Ultimele două brândușe, bulbii ceilalți scoțând fire verzi din pământul crăpat, neștiutori la seceră și frig. Cuibul de frunze al lebedelor negre, acum răsfirat, dispărut. Iedera înflorită, nici un fluture. Chioșcul cu băncile proaspăt vopsite - nu te așeza, mergi mai departe. Aleea glicinelor, un om și un câine cu glugă. Pițigoii, ciocănitoarea, pănțărușul văzut pentru prima oară acum. Pasăre mică, pasăre infimă, cum stai tu pe buturuga pe care urcă o iederă, cu toată viața ta cuprinsă în opt grame de carne, piele și pene.
Ei te iubesc în piept cu tinichele, dar cum se veselesc în zilele tale de ocnă. Viața-i frumoasă, viața-i frumoasă. Departe, departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu