dar cînd şi cînd numele unei străzi
sau o flaşnetă plîngînd la amurg
ne vor aduce aminte într-un fel mult mai viu
şi mai sincer decît ne-ar putea aminti gîndul
sau transmite cuvintele, de acel lucru esenţial
care era între noi, lucrul esenţial pe care
noi nu-l cunoaştem...
Iar la ceasul cînd sufletul
va simţi farmecul fleacurilor trecute –
sufletul va înţelege că-n veşnicie totul e veşnic:
gîndul geniului şi gluma vecinului,
suferinţa vrăjită a lui Tristan
şi cea mai trecătoare iubire.
Azi, pe nepregătite, am găsit într-o librărie aceste două comori. Cea mai citită și cea mai puțin citită dintre cărțile lui Nabokov. Tragedia domnului Morn, scrisă în 1923-1924, nu s-a publicat niciodată în timpul vieții lui Nabokov și asta e prima traducere în engleză. O ediție minunată. Prilej cu care postez și un fragment pe care l-am tradus în urmă cu vreo trei ani, așa cum este el inclus în Scrisori către Vera.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu