Am spus de câteva ori, mai în glumă, mai în serios, în perioadele de mare oboseală, că aș vrea să mă fac florăreasă. Să stau în micul magazin cât e ziua de lungă, să privesc lumea trecând pe stradă, să foșnesc ușor din celofan, să traduc câte o poezie de Nabokov pe săptămână. Dar nu m-ar angaja nimeni, n-am experiență. Și, de fapt, nu mai doresc să fiu angajatul nimănui. Altădată, mult mai demult, spuneam că aș vrea să fiu îngrijitoare la Zoo. Dar acum, după ce-am scris o carte în care îngrijitorii la Zoo sunt porecliți Clonț și Piciorong, parcă nu-mi mai arde. Asta dacă vorbim de meserii.
Adevărul e însă altul. Adevărul e că sunt deja reprofilată. Zdravăn reprofilată. Am trecut prin atâtea perioade, atâta am cotit, de la facultatea tehnică absolvită acum douăzeci și cinci de ani, de la meseria mea inițială, practicată patru ani și ceva, trecând prin meserii de împrumut, încât cred că mă voi opri la ceea ce fac acum. Mi-a luat cam mult, dar am ajuns la capăt: să traduc cărți este ocupația care mi se potrivește cel mai bine. De zece ani traduc cărți, de șase ani trăiesc exclusiv din traduceri și scris.
Dacă vorbim despre scris, atunci am alt răspuns. Ne reprofilăm, oricum, după fiecare carte scrisă – și publicată sau nu. O luăm de fiecare dată de la capăt, altfel. Cărțile mele sunt foarte diferite între ele. Mă străduiesc să fie așa. Ne reinventăm mereu, turnăm în forme noi ce avem de spus. După proză scurtă am scris „simfoniile”, apoi am scos un roman cu o structură atipică, apoi un roman pentru copii și adolescenți, acum merg pe sârmă cu altă poveste în spinare.
Mă uit în urmă, mă întreb și eu ce-aș fi răspuns dacă aș fi fost întrebată acum douăzeci de ani cum m-aș reprofila. Știam că vreau să fac altceva în anii ‘90, când am renunțat la meseria mea și-am intrat în prima redacție de ziar, unde-am văzut toate grozăviile lumii, de nu le-aș mai fi văzut niciodată. Știam că faptul că fusesem bună și la matematică, nu doar la engleză și română, mă dusese pe un drum greșit, drumul de atunci al copiilor buni. Dar aș fi putut răspunde cu toate câte aveau să urmeze? Nici gând. Aș fi zis îngrijitor la Zoo, sunt sigură, deși visam litere și pagini de literatură, în timp ce în jurul meu pluteau pagini cu morți, cu violuri, cu sinucideri, cu politicieni și editoriale mai trecătoare ca apa de ploaie.
(răspuns la o anchetă de Bogdan Coșa în numărul actual al revistei Astra - „Dacă ai fi nevoită să renunți la arta ta sau, în general, să te reprofilezi, în ce direcție te-ai îndrepta? Ce ți-ar plăcea să lucrezi?”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu