M-am tot gândit, în plimbarea mea de azi prin care serbam două sute de pagini din noua traducere lungă cât noaptea de iarnă, de ce mă sâcâie faptul că în unele bilanțuri cu cărțile anului „O vară cu Isidor” apare la secțiunea cărți pentru copii. Adică, e frumos că-i acolo, dar de ce mă simt ca măgarul între oi?
Pentru că e un roman. Pentru că nu e pentru copii mici. Pentru că nu e o carte cu multă ilustrație și text puțin. Pentru că nu e nici doar pentru copii mari și adolescenți, ci pentru oameni de atâtea vârste diferite. Și pur și simplu pentru că simt că nu e de-acolo. Îi iese capul din rând. Știu că nu e important, cine mai citește bilanțuri în afară de noi și cât pot ele să conteze, e purul adevăr că nu contează deloc pe lângă circuitul cărții în natură, cu întâlniri, cu cititori văzuți, nevăzuți, mai mulți decât am putut spera la vreo carte. Dar Isidor m-a rugat să scriu, cu stânjeneala care însoțește firesc un astfel de gest, că-l strânge tare cutiuța în care-au încercat să-l înghesuie. E foarte posibil ca aici, în România, cutiuța asta să fie doar un diminutiv și asta să fie ceea ce mă jenează - ne lipsește una mai mare și mai serios compartimentată.
Lecturi frumoase tuturor, fără etichete și pereți de carton.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu