Se apropie capătul de an.
S-a adunat un turn de cărți la care mi-am adus și eu contribuția.
Mi-ar fi plăcut, poate, să fie o singură carte, și aceea numai a mea, știu că turnulețele nu-s mereu frumoase. Anul ăsta am ales liniștea, am lucrat într-o izolare foarte bună. Am tradus mai mult decât aș fi vrut, dar am avut timp, am și scris, una peste alta lucrurile arată așa.
Două antologii cu povestiri românești - una cu traduceri în germană, și alta bilingvă, cu traduceri în engleză.
Despre prima, Die Entführung aus dem Serail / Răpirea din Serai, am vorbit când a apărut. Cea de-a doua, Antologie bilingvă de proză scurtă contemporană, a apărut în toamna asta la Editura Muzeul Literaturii Române, o găsiți aici. În ambele mi-au fost selectate povestiri din volumul Roșu, roșu, catifea.
La acestea se adaugă antologia 16 prozatori de azi.lit, de la Editura Humanitas, unde am propus un fragment de roman, inedit.
Două volume colective, cu povestiri scrise anume pentru ele, la Editura Arthur. Mică istorie a unui secol mare și Selfie.
La capitolul traduceri din engleză, două apariții: Forma apei și Sylvie și Bruno, ambele la Polirom și traduse în mare parte anul trecut (cu Forma apei am trecut dintr-un an în altul).
Anul ăsta am tradus alte trei cărți. O să apară cam toate deodată, foarte curând: Visele insomniacului de Vladimir Nabokov, la Editura Polirom, o carte pe care o ador; Sonata Gustav de Rose Tremain și Dragoste și năruire de Paula McLain, la Editura Humanitas Fiction - pe cea din urmă mă bucur să o văd în topurile străine cu cele mai bune cărți ale anului 2018.
A fost un pic prea mult pentru mine - 1,9 milioane semne traduse, adică 1.150 de pagini - și anul viitor sper să traduc mai puțin. Am foarte mare nevoie să mă opresc și să mă redescopăr pe mine.
Încântată să trec dintr-un an în altul fără absolut nici o cocoașă în spinare: totul e terminat, finisat și predat.
Deși n-am publicat nici o carte a mea, scrisul a mers binișor. N-a existat dorința să public. Anii precedenți, cu câte o carte nouă în fiecare (Sălbăția în 2016, Isidor în 2017), fuseseră prea solicitanți, cu turnee, lansări, festivaluri, prea multă expunere. O nevoie tot mai mare să fiu așa cum sunt, să stau departe de aglomerație, de vârtej, de vorbărie, de public. În a doua parte a anului, am anulat tot ce înseamnă ieșire în public. Contul de FB a stat deschis doar vreo două luni și-un pic din tot anul. S-au adunat pagini de roman, câteva povestiri, multe planuri. Am reușit să citesc mai mult ca în alți ani. Am făcut fotografii, m-am plimbat, m-am gândit, am cântat. Am avut parte și de un refuz, și de o problemă de sănătate rămasă nerezolvată. Încă mai sper să-mi revină din senin simțul pe care l-am pierdut și pe care tratamentele nu mi l-au adus înapoi.
Abia aștept să rup ultima pagină din calendar, ba chiar să-l arunc cu totul, să șterg praful de pe masă, să fie scris „întâi a-ntâia” pe o pagină albă. Paginile albe sunt întotdeauna atât de promițătoare. Numai de-aș ști încotro să apuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu