În primăverile anilor cu 8 în coadă, împlinesc vârste rotunde. De anul ăsta mi-a fost groază un pic - mi-ar fi fost și mai tare, dacă m-aș fi oprit să mă gândesc mai serios. N-am făcut-o. Ah, abia apoi m-am gândit, aș fi putut să fac și eu măcar o fotografie nud, cu o carte mare în brațe, acoperind tot ceea ce e considerat de acoperit, așa cum am văzut că făcuse Kylie Minogue la 50, folosindu-se de-o chitară... Dar o chitară are forme mult mai feminine ca o carte. Și iarăși dar: dar eu m-am ascuns foarte bine cu totul, predam o traducere, darul mi-era revenirea la poveștile mele, la cartea mea cruntă în care dezvelesc și descopăr tot ceea ce altădată consideram „de acoperit”.
Încremenită în vârsta magică de 5 ani, pe o pajiște de la margine de oraș, nu mă văd altfel acum; eram de atunci capabilă de entuziasm nebunesc și depresii. Mi-era bine când nu era nimeni în preajmă.
Azi stau pe canapea - nu pot să scriu o vorbă - și desfac rând cu rând fularul pe care l-am tricotat înainte de Crăciun. Și, cum înfășor firul gri și aspru la loc pe ghemul tot mai mare, îmi bâigui ca pescarul ce visează la pește: recuperez fir, recuperez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu