Când cuvintele ultimilor ani, așezate-n turn gros, se pregătesc să iasă în lume și e un fel de tensiune și tristețe în toate, o despărțire îndelung amânată. Drafturile nenumărate, biletele consemnând reluări peste reluări, cu date clare și cifre, însemnările dense de pe marginea foilor, scrise la fiecare trecere cu o altă culoare, dosarele cu coperte cărămizii deja jerpelite - toate se pregătesc să devină ceea ce și sunt deja: o carte. O carte. De fiecare dată, ireal și ambiguu; domină un sentiment de vinovăție și de rușine care știu că vine de demult, din trecutul în care nu era voie să spui. Până în prezentul în care nu ești făcut pentru scenă, ci pentru umbra de dincolo de perdea.
A fost ultima mea vară cu „Ultima vară în Palatul de iarnă”. A noua.
Așteptare; așteptări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu