Îngerul la inventar şi "Camera obscură"

Era o astfel de zi.















Cînd ţii ceva ascuns în tine prea mult timp, fie o să scrii ca din puşcă, fie deloc. Recunosc că mi-e greu. N-o să iasă.

"Camera obscură". Spuneam că am luat-o cu mine în vacanţă din mai multe motive. Între timp, s-a îmbogăţit Floribunda...
În primul rînd, povestea se desfăşoară în Germania (ah, de ar putea vedea Nabokov noul rus care bîntuie oraşul, încălecînd statui, rîzînd gălăgios...). Apoi, mă interesa să am timp destul pentru a citi încet, cu mare atenţie, cartea scrisă într-o perioadă apropiată cu "Ochiul", tot de Nabokov, tot iniţial în rusă şi apoi tradusă împreună cu fiul în engleză.
Mă interesa extrem de tare traducerea în limba română - de urmărit grijuliu, pe cuvinte - fiindca şi "Camera..." este redată tot după varianta englezească, aşa cum încerc şi eu să traduc "Ochiul", cu nespusă plăcere şi tot atîta teamă, urmărind uneori fraza total schimbată faţă de versiunea rusă... Teama e domolită însă de lipsa oricărui contract. Plăcere pură. Carusel de cuvinte.

S-a întîmplat însă ceva cu totul neaşteptat. O premieră pentru mine. Deşi am drămuit cu grijă capitolele, cu pauze lungi de privit pe ferestre, cartea s-a terminat într-una din primele seri, pentru a fi luată de la capăt, chiar a doua zi în zori.
Plăcerea nu numai că a fost neştirbită, dar s-a multiplicat. Acţiune cunoscută? Da, dar se ivesc fire noi, care abia la a doua citire capătă sens, mişcă marionetele în dansuri complexe...
Margot, ţigăncuşa cea obraznică se dezvăluie şi mai fetiţă cu suflet de vampă, Albinus cu ochii lui albaştri larg deschişi îşi dezveleşte şi mai tare sufletul de copil, incapabil să renunţe la jucăria ucigătoare (întrebare: de ce Margot continuă să îi spună Albert?), Rex, artistul şmecher, nu mai presus în privinţa caracterului faţă de fetişcana berlineză pusă pe îmbogăţit, pare şi mai atroce... Fiecare gest, reluat, e îmbogăţit.

În fiecare zi mă pomeneam vorbind, chiar şi cu glas tare, ca şi cum aş fi derulat iar şi iar anumite scene dintr-un film şi le-aş fi lipit iar, cu mîna mea, deşi ele fuseseră lipite, desigur, de mîna atît de pricepută a scriitorului...
E o experienţă extrem de interesantă reluarea lecturii în stil "ţigară de la ţigară". Acasă, probabil n-aş fi făcut-o niciodată. O recomand, face bine sănătăţii.