Să dormi pe un petec în formă de inimă

O călătorie cu Tarom poate fi o experienţă minunată. Dar eu, una, nu vreau să o mai repet niciodată. Această postare este o vomă violentă. Voi da afară tot răul, pentru ca mîine în zori, la prima cafea băută acasă să scriu o poveste frumoasă despre vacanţa de două săptămîni în Germania, o călătorie improvizată pe mîna sorei pricepută în toate cele... Bîntuind zile în şir printre magazine închise - Crăciunul! -, pe străzi pustii, herzogiene, cu zăpadă fină încremenită în crengile platanilor, cu picturi de Van Gogh şi Klimt la Pinacoteca Nouă - să nu uit să spun de rochia albă, de sclipirile ei reale, sidefii, ca de scoică abia crăpată, transparenţă imposibil de prins în fotografii - , cu statui uluitoare improvizate-n cascade la grădina britanică din Munchen, acvarii cu stele rosii, ireale, şi rechini, şi pisici de mare zîmbăreţe reflectate în ochi de copii japonezi, şi canalele înguste, decorate cu voaluri colorate, din Augsburg. Şi ceaţa, mai ales ceaţa lăptoasă, străpunsă de turnurile gotice, proptită pe umeri de piatră...

Din visarea unei astfel de călătorii te trezeşti cînd ai de-a face cu prima instituţie românească. Pe aeroportul din Munchen, funcţionara îţi spune rîzînd că zborul pentru care ţi-ai luat cuminte bilet acum o lună s-a anulat, şi încă de trei săptămîni. Nu te-a anunţat nimeni. Ţi se oferă posibilitatea să mergi la Bucureşti. Şi de acolo? Atît. E bine. Ceilalţi au ajuns la Cluj. Te supui.
Afli apoi că nici sora nu a mai ajuns, aşa cum trebuia, în America...

Ce e cu adevărat rău în situaţiile de criză este faptul că ajungi să faci lucruri pe care altminteri nu le-ai face. Că ajungi să faci parte din lumi pe care altfel nu le-ai vizita.

Seara tîrziu, e taximetristul şmecher de Otopeni cu buzunar larg, care îţi ia pînă la Gara de Nord tot atît cît costă un drum cu trenul de la Augsburg la Munchen, pentru o familie cu 5 persoane. E moloiul care îşi agită în urma ta barba şi sticla, în noaptea duşmănoasă... E fundătura întunecată, unde geanta pe rotile nu mai patinează artistic, ca la nemţi, ci şchioapătă şi atrage dulăii, oricîte dulcegării ai mai spune... Şi recepţionera care te taxează în euro, clipind des, vei vedea de ce.
E mirosul de mucegai din cameră şi frigul cumplit. E cearşaful rupt care îţi smulge un zîmbet amar: e peticit cu grijă, petecul are formă drăgălaşă de inimă, dar tu zici că ar trebui să aibă formă de cur.
Şi mai ales sînt gemetele contrafăcute de dincolo, ţăcănitul tocurilor şi alte gemete şi bubuiturile în pereţi şi gîndul că odată ce-ai închis uşa e bine să închizi şi gura. Taci, taci, nu te văita nici în gînd! O să se facă dimineaţă, o să fugi la ora 7 la gară, o să iei bilet la un tren jegos în care altfel n-ai fi pus piciorul. O să bei o cafea cu navetiştii. O să suporţi povestirile bădaranilor, dar apoi, între munţi, cu căştile în urechi - "Friday I'm in Love" -, dintr-o dată o să găseşti firul acela, fragil, dar al cărui traseu îl poţi urma cu uşurinţă, şi-ai să te desprinzi de lumile astea, ai să te ştergi la nas şi ai să pufneşti puternic, să scapi de mirosul de vomă.

Mă gîndesc acum că sensul unei eventuale răfuieli cu Taromul e mai subţire decît cel al unui reproş pe care l-aş aduce strămoşilor care-au părăsit hăt demult Bavaria, pentru a veni tocmai aici.
Mîine, despre minunatul Munchen şi strania experienţă a citirii şi recitirii "Camerei obscure", înconjurată de "noul rus" care bîntuie Germania rîzînd gălăgios.