Zambila cu coada de iguana

Imaginaţi-vă că tablourile acestea sînt mari. Chiar mari! Încap cîte unul pe un perete, cel mult două. Şi asta fiindcă sînt largi încăperile Galeriei de Artă Contemporană Brukenthal. Curatorul din Bucureşti spune că în altă parte n-ar fi fost posibil, fiindcă nu ar exista astfel de spaţii. La Sibiu, expoziţia de care vă spun, a pictorului Roman Tolici, va fi deschisă peste cîteva ore. Am vizitat-o ieri, cînd încă nu erau gata nici catalogul, nici etichetele de la tablouri. E remarcabilă.

Avem aşa: 13 tablouri de mari dimensiuni, fiecare purtînd o dată şi un nume. Zile naţionale ale unor ţări. Peisaje ilustrînd ţara respectivă, însă - afli dacă întrebi - realizate după fotografii din România. Clişee zero.
Mesaj: căutaţi-vă propriile simboluri în tot ce e în jur.

"4 Iulie, SUA" – de fapt, o curte interioară din Bucureşti.
„3 Octombrie, Germania” – de fapt, imagine de la Buşteni.
Marea Britanie e minunată, fetiţă făcînd şpagatul pe malul mării. România, roşu la semafor, noapte, ceaţă.
O să povestesc într-un articol.

Pe drum spre casă, azi, m-am oprit să-mi cumpăr o zambilă. Zîmbea cu căpşorul roz din găleata ţigăncii. Cînd a fost extrasă, şi-a arătat grozăvia: era uriaşă, cu coada lungă şi groasă cît a unei iguane! Zambila mea de jumătate de metru îmi zîmbeşte acum pe deasupra monitorului de 17 inch! Tabloul meu: „8 Februarie, Ţara Minunilor”.






















P.S.: Cu excepţia fotografiei, articolul acesta e postat şi pe celălalt blog. O mică încurcătură tehnică: au rezultat două variante şi nu şterg nici una. Aici avem zambila, acolo avem tablourile. Mirosul nu-i decît la mine acasă.