Chinezii văd ora în ochii pisicilor.
Într-o zi un misionar, plimbîndu-se printr-o mahala din Nanking, băgă de seamă că-şi uitase ceasornicul, şi întrebă cît era ceasul pe-un băieţaş.
Ştrengarul cerescului Imperiu stătu mai întîi la îndoială; pe urmă răzgîndindu-se, răspunse: "Mă duc să vă spun". Puţin după aceea, se ivi din nou, în braţe cu un cogeamite motan, privindu-l, cum se zice, în albul ochilor, spuse fără şovăire: "Nu e încă amiază de-a binelea!" Ceea ce era adevărat.
Cît despre mine, dacă mă plec spre frumoasa felină, aşa de potrivit numită, care în acelaşi timp e cinstea sexului său, mîndria inimii şi parfumul spiritului meu, fie că e noapte, fie că e ziuă, în plină lumină ori în searbăda umbră, în adîncul ochilor săi adorabili văd întotdeauna desluşit ora, întotdeauna aceeaşi, o oră vastă, solemnă, mare ca spaţiul, fără împărţiri în minute şi secunde - o oră neclintită, care nu e însemnată pe orologii, şi în acelaşi timp domoală ca un suspin, repede ca o aruncătură de ochi.
Şi dacă un nepoftit ar veni să mă tulbure cînd privirea mi se odihneşte pe acest delicios cadran, dacă vreun Geniu necinstit şi neîngăduitor, un Demon al contratimpului, ar veni să-mi spună: "Ce priveşti acolo cu atîta grijă? Ce cauţi în ochii acestei fiinţe? Vezi cumva ora, muritor risipitor şi leneş?", i-aş răspunde fără şovăire: "Da, văd ora; e Veşnicia!"
Nu este aşa, doamnă, că e un madrigal pe drept cuvînt meritoriu, şi emfatic ca şi dumneavoastră? Într-adevăr, mi-a făcut atîta plăcere să brodez această pretenţioasă galanterie, aşa că n-am să vă cer nimic în schimb.
Charles Baudelaire - Mici poeme în proză
(Editura Univers, 1971, traducere de G. Georgescu)
Anticariatul de lîngă sala Dalles, raftul favorit, 10 lei comoara. Aş mai transcrie Cîinele şi flaconul, Văduvele, Jucăria săracului, Singurătatea, Ochii săracilor, Îmbătaţi-vă, Supa şi norii, Anywhere out of the world, Cîinii cei buni...
*
"Unde se duc cîinii, spuneţi, oameni puţin băgători de seamă? Se duc la treburile lor.
Întîlniri de afaceri, întîlniri de amor. Prin ceaţă, prin zăpadă, prin noroi, pe zăduful muşcător, cînd toarnă cu găleata, se duc, vin, aleargă, trec pe sub trăsuri, aţîţaţi de pureci, de pasiune, de nevoie sau de datorie. Ca şi noi, s-au sculat dis-de-dimineaţă, şi-şi caută hrana sau aleargă după plăceri.
... Şi sînt foarte exacţi, fără carnete, fără însemnări şi fără portofele." (Cîinii cei buni)
*
Trebuie să fii mereu beat. Aici e totul: e singura problemă. Ca să nu simţiţi cumplita povară a Timpului care vă zdrobeşte umerii şi vă încovoaie la pămînt, trebuie să vă îmbătaţi necontenit.
Dar cu ce? Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul. Dar îmbătaţi-vă.
Şi dacă uneori vă veţi trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, în singurătatea posacă a odăii voastre, odată beţia potolită sau dispărută, întrebaţi vîntul, valul, steaua, pasărea, orologiul, tot ce aleargă, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cîntă, tot ce vorbeşte, întrebaţi ce oră e; şi vîntul, valul, steaua, pasărea, orologiul vă vor răspunde: "E ora beţiei! Spre a nu fi robii martirizaţi ai Timpului, îmbătaţi-vă necontenit! Cu vin, cu poezie ori cu virtute, după cum vă e felul." (Îmbătaţi-vă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu