Taina, Globus şi Luciat

E tare plăcut să ţii taine, ce mare scofală? Mai rîzi pe sub mustăţi cu vreun prieten, mai scapi un "stai, c-o să vezi", dar nu zici. Apoi vine şi ziua în care să spui.

Mi-am publicat cărţile de pînă acum la edituri diferite, una colo, două dincolo, alta aici... Dar am tradus numai pentru Editura Polirom. Voi face însă o excepţie şi voi traduce o carte pentru colecţia Globus, de la Editura Univers, relansată în aceste zile. Din două motive de suflet: 1. coordonatoarea colecţiei este Luciat, alias terorista cititoare, care alege cărţile după bunul ei plac; 2. am crescut cu Globus, cu copertele acelea mici şi colorate care ascundeau mereu poveşti minunate.

Luciat şi-a redeschis blogul după cinci ani de tăcere. Nu m-am numărat printre cei care ar fi stat în cap ca să afle cine este. Păi, se ştia. O fată care citeşte. Acum, că ne-am întîlnit să punem la cale nu ţara, dar cîte-un orăşel, poate două, pot să spun. E o fată care citeşte.

O să dezvălui totuşi un detaliu despre cine este Luciat. Dacă stai seara pe o bancă în Cişmigiu cu ea, prin faţa ta va trece deodată, printre atîţia oameni care-şi plimbă cîinii, un băiat cu un iepure alb în braţe. "Un iepure!" o să strigi. Şi iarăşi: "Uite, uite, un iepure!" Iepurele e mare, te minunezi de aşa apariţie, urechile i se sprijină pe umărul tînărului care îl poartă. Într-un tîrziu, Luciat o să-şi ridice ochii din paginile pe care ţi le arăta pătimaşă, o să se uite peste umăr şi o să te întrebe distrată: "Ce, chiar era un iepure?..." Păi, da, chiar era. Un iepure alb, mare, cu ham negru, ţinut în braţe de un băiat. Dar între timp s-a dus, nu se mai vede. Rîdeţi, paginile palpită vii în poală şi cer mîngîiate între urechi.

Călătorie frumoasă, Luciat şi Globus!