"Am avut o rubrică la care am ţinut mult, timp de trei ani şi ceva, la Suplimentul de cultură. Acolo se putea şopti şi şuşoti prieteneşte. Aveam acolo şi un blog – s-a pierdut ca pietricica aruncată în apă de pe pod. Am scris şi pe blogul de la Adevărul mai recent, vreme de un an şi ceva, s-au adunat douăzeci de texte, până când am simţit tot mai clar că nu mi se potriveşte contextul şi am tăcut.
Am scris poveşti doar pentru mine şi m-am bucurat când acestea i-au bucurat şi pe alţii, am tradus pe rupte, am citit şi am făcut fotografii de umplut goluri atunci când simţeam că toate cuvintele mi se duc încolonate altundeva sau, dimpotrivă, când mi-era pur şi simplu dor de acel loc pe care-l ştiu doar din vis – locul-unde-nu-se-scrie-şi-nu-se-vorbeşte, locul unde nu există cuvinte, unde doar se stă şi se ascultă cum creşte iarba, cu spatele lipit de un zid galben, un pic înainte de apus.
Iar acum o să încerc să scriu aici, cu senzaţia că aş putea vorbi cu vocea mea, despre acele lucruri care contează pentru mine şi cei ca mine, fără să adaug nimic zarvei."
Astăzi, primul meu text în LaPunkt.
Şi tot astăzi, cândva, sfioşii Doinel, Ciobi şi Dedesubtilă se duc la Radio România Cultural - unde nu vor fi văzuţi, poate nici auziţi, dar se va putea auzi, lume, lume, minunatul şi tainicul Prelude to Little Spring, cântecelul pe care-l ascultă ariciul Doinel în căştile lui albe, la teatru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu