Nimic

Nimic din ceea ce e cu adevărat preţios nu are cum să devină "postare". Acea poezie a lui Nabokov, cea mai dragă mie din toate, de care nici n-am ştiut că există până acum jumătate de an, şi care mi-e motto la o carte pe care nu ştiu dacă o să reuşesc s-o mai scriu, ea nu va fi pusă niciodată aici sau dincolo, niciodată împărţită cu nimeni. Şi niciodată familia, şi niciodată cei dragi. Veţi şti - dacă sunt căsătorită sau nu, dacă am copii sau nu, dacă părinţii mei mai trăiesc, dacă am pierdut cândva vreun copil, dacă astăzi iubesc şi pe cine? Nu. Nu. Şi atunci, ce sunt toate aceste fărâme doar aparent preţioase de care suntem gata să ne despărţim, făcându-le publice? Flori uscate aruncate de pe un pod într-un râu pentru cine ştie ce mort care poate că suntem chiar noi?