Dacă vei alege să mori:
îți vor scoate culorile din fotografii,
vor posta la un an, la doi ani și la trei o poză alb-negru,
- una în care să pară că zîmbești cumva melancolic -,
ca în aceea, pe scări, despre care ți-a spus,
cînd deja abia-ți mai vorbea,
ce frumos zîmbești, vera mea tristă,
deși era doar oboseală,
un drum lung, nici un capăt.
Și toate nevăzutele vor deveni îngrețoșător de vizibile,
și toate nevăzutele vor căpăta interpretări și cuvinte,
și se vor deforma ca un leagăn în care
șade o ființă nedorită și mare.
Ferește-te să devii o știre, o imagine, o poveste străină.
Dar astăzi, nici un asemenea gînd.
Astăzi plouă splendid pe magnolia din curte,
pe toate cele scăldate ieri într-un soare insuportabil, de weekend,
iar tu rînd după rînd, rînd după rînd,
și nici unul singur al tău,
și nici un zîmbet, desigur, de imortalizat pentru vremea când alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu