H, fragment

M-am așezat pe o buturugă chiar după cot, în luminiș, de unde se zăreau deja crucile, deși încă erau atâția copaci înainte, și de-acolo am privit în jos, către vale, la drumul care mergea spre oraș. Acum, stând deja de o vreme la soare, îmi părea rău că nu pornisem într-acolo, casele păreau atât de aproape. Însă pornisem eu cu adevărat undeva? Din vale se auzea un huruit vag, îndepărtându-se, stingându-se, poate o mașină, poate numai o roabă pe pietriș, în vreo curte. Sub pământ, m-am gândit, capete minuscule or fi început să tresară căutând să iasă la lumină, luptând să crape pământul ăsta în două. Iar cele care vor reuși vor crede că au reușit.

(din Hibernalia)

(foto VDN)