Zina

Ea apare ca un abur, ca o absență. Pe brațele unui fotoliu cu spătar înalt, e aruncată o rochie diafană de voal de un albastru deschis și foarte scurtă. Alături, o floare argintie și o foarfecă. Feodor își caută o cameră cu chirie. Bărbatul care-i prezintă apartamentul îi spune că asta e camera fiicei lui. Imaginea rochiei îl convinge pe Feodor să se mute aici. „Soarta mi-a arătat, ca într-o ultimă şi disperată manevră, rochia ta de bal albăstrie pe scaun”, spune Feodor cu două pagini înainte de finalul cărții. Suntem în Darul lui Nabokov. Soarta mai făcuse două încercări, dar – întocmai ca Vladimir și Vera Nabokov – Feodor și Zina nu s-au lăsat apropiați decât la a treia. Îmi place de Zina fiindcă e absență și prezență. E discreție și dedicare. Ea apare în carte – fără să apară – abia la pagina 170. Iar peste multe pagini și plimbări, dincolo de jumătatea cărții, îi va spune lui Feodor: „Scrie ceva uriaş, să le tai tuturor răsuflarea.” Darul cel rotund se termină în seara în care povestea lor pare să înceapă. „Mă întreb cât de departe îi va însoți imaginația cititorului pe tinerii îndrăgostiți, după ce vor fi abandonați”, spune Nabokov în prefața ediției în limba engleză. Dar ne avertizează, tot aici, că eroina cărții nu este Zina, ci literatura rusă. În ultimă instanță, personajul feminin îndrăgostit voi fi eu, cititoarea și traducătoarea.
Întrebarea dumneavoastră este la plural. Personajele. Așa că o să adaug: Tatiana din Evgheni Oneghin al lui Pușkin, minunată în scrisoarea ei către Oneghin, apoi Emma Bovary, mereu diferită la vârstele noastre diferite, apoi Lulu din Prima iubire a lui Beckett, așteptând pe banca dintre cei doi copaci, mângâind gleznele lui, și apoi Jenia, Missius din Casa cu mezanin a lui Cehov, cu umerii firavi încovoiați de frig în seara de august, aruncând paltonul lui de pe umeri și fugind către casă, spre a nu se mai ivi niciodată. „Missius, unde ești?”

(Pentru o anchetă de Eli Bădică, în Suplimentul de cultură - Personajele feminine îndrăgostite favorite din cărți)