Târguri, triumf

S-a lansat condorul și a fost într-adevăr frumos, apoi târgul ca târg, ne-am înghesuit întâlnindu-ne cu toată lumea și cu absolut nimeni, ne-am plimbat și izbit unii-ntr-alții pe aceleași alei roșii deja cunoscute, am strâns în brațe aproape necunoscutul bun ca să se oprească din vorbit exact în punctul acela - de unde știam că începe spirala mea rea - am stat pe peluză și am băut o cafea, a fost bine acolo, și ah, ce de oameni fericiți, mișună, mișunăm, uite-ne cum transpirăm laolaltă, uite cum ne lăsăm urmele rând pe rând pe microfoane, pe umeri, și după câteva ore am pornit înspre casă pe jos, cu sacoșa grea nu de cărți, ci de „exemplare”, căutând să pricep, în sfârșit singură, de unde vine durerea, locul precis, de unde jalea de nedescris, și am mers tot așa, o stație și încă una pe jos, de unde, de unde vine durerea, nu de coloană, nu de picioare, nu de umăr sau gât, nu de cap, nu, din câte s-au zis ce anume persistă și sapă în surdină, sau poate că n-a fost ceva ce s-a zis, ci ceva ce-a lipsit, și tot așa, până dincolo de Arcul, ce ironie, de Triumf. De unde am luat autobuzul.